Saşa Pană scrie... ca să nu fluiere". Sub acest titlu a apărut răspunsul redactorului revistei unu la o amplă anchetă literară din 1935 a revistei Facla, în care este pusă o singură întrebare: �De ce scrieţi?". (Răspunsurile au fost reluate într-o pasionantă culegere de anchete literare ale anilor '30 de către Victor Durnea şi Gh. Hrimiuc-Toporaş la Ed. Polirom, în 1998). Titlul pare persiflant, nonconformist, avangardist, aşadar potrivit cu spiritul de la unu. Or, în volumul de memorii, Născut în '02, în care sînt inserate şi pagini de jurnal, Saşa Pană se arată nemulţumit de �mica insolenţă a micului Badea Marinescu, anchetatorul", care i-a ironizat şi răstălmăcit răspunsul serios, dat, mărturiseşte autorul, sub influenţa lecturilor din Freud. Scrisul ar fi aşadar o sublimare a surplusului de energie.

Scriu, fiindcă simt nevoia să scriu. La fel cum simt imperioasa necesitate să dorm, să citesc, să iubesc. Aud mesagii care se cer exprimate; primesc un ordin şi nu-mi rămîne decît să-l execut. [...] Aş încerca să nu mai scriu. Dar s-ar putea ca din acea zi să încep a fluiera. Şi fluier prost... (23 mai 1935)

Medic militar, Saşa Pană poartă cu el o servietă burduşită cu manuscrise şi corecturi de la revistă, pe care o ascunde cu grijă de ochii colegilor. Cum cititul şi scrisul sînt socotite activităţi neserioase pentru un om din armată, poetul nu îndrăzneşte nici măcar să citească ziarul în timpul serviciului. Duce însă o viaţă dublă. Căci în timpul liber are în grijă o revistă şi o editură, citeşte sau i se citesc manuscrise, unele publicabile altele de aruncat la coş, întreţine o corespondenţă cît se poate de variată cu scriitori şi pictori din România şi din Franţa, editează primele poeme ale lui Tzara căutîndu-le prin reviste în ore întregi de bibliotecă, se ocupă de textele rămase de la Urmuz, îşi scrie propriile cărţi şi le public