Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Barack Obama a cistigat Premiul Nobel pentru Pace

Publicat in HotNews, vineri 9 octombrie 2009 ·

Presedintele american Barack Obama a fost distins, vineri, cu Premiul Nobel pentru Pace. Motivatia Comitetului Nobel: "pentru eforturile extraordinare in vederea consolidarii diplomatiei internationale si a cooperarii intre popoare", dar si pentru "eforturile depuse in redemararea negocierilor de pace in Orientul Mijlociu si cererile de reducere a arsenalului de arme nucleare".

Comitetul Nobel a avut de ales, anul acesta, intre 205 candidati, un numar fara precedent in istoria de peste 100 de ani a acestui titlu. Candidatii cotati cu cele mai mari sanse erau premierul din Zimbabwe si un disident chinez.

Presedintele francez Nicolas Sarkozy si fostul cancelar german Helmut Kohl s-au aflat, si ei, pe lista candidatilor.

Carismatic si foarte mediatizat, pare a inspira publicului un entuziasm contagios, dar se afla in fata a doua conflicte deschise, in Irak si in Afganistan, pentru care incearca sa identifice o noua strategie, noteaza AFP.

Barack Hussein Obama a iesit din anonimat in iulie 2004 cand, pledand pentru candidatura la alegerile prezidentiale a lui John Kerry, in fata Conventiei democratilor, a facut apel la reconcilierea americanilor, dincolo de diferentele de rasa, de varsta sau de sex.

Lista ultimilor 10 laureati ai Premiului Nobel pentru Pace:

2008: Martti Ahtisaari (Finlanda)2007: Al Gore (SUA) si Grupul interguvernamental al expertilor privind evolutia climatului GIEC2006: Muhammad Yunus (Banglades) si Grameen Bank2005: Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA) si directorul sau Mohamed ElBaradei (Egipt)2004: Wangari Maathai (Kenya)2003: Shirin Ebadi (Iran)2002: Jimmy Carter (SUA)2001: Organizatia Natiunilor Unite (ONU) si secretarul sau general Kofi Annan (Ghana)2000: Kim Dae-Jung (Coreea de Sud).

Presedintele american Barack Obama a fost distins, vineri, cu Premiul No

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum o ora
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum o ora
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum o ora
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 3 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 3 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum o ora
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum o ora
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 2 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°