Mesajul a fost trimis. Multumesc!

20 de mii de truse medicale, prea periculoase pentru pasagerii Daciei

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 18 noiembrie 2008 ·

Inspectoratul Teritorial pentru Protecţia Consumatorului Argeş a amendat Uzina Dacia cu suma de 30 de mii de lei, pentru faptul că aproape 20.000 de truse medicale, din dotarea standard a maşinilor, nu corespundeau din punct de vedere igienico-sanitar.

Reclamaţia a fost făcută de către Marian Nedelescu, preşedintele Asociaţiei Victimelor Accidentelor de Circulaţie, în urmă cu câteva săptămâni. Acesta s-a arătat nemulţumit că mai multe truse medicale conţin foarfece nesterilizate şi pansamente din material plastic, nu din material textil, aşa cum ar fi fost normal. "Pot să spun că niciunul dintre obiectele din aceste truse nu corespundea din punctul de vedere al siguranţei în folosire. În caz de vreun accident, acestea mai degrabă ne pot pune viaţa în pericol decât să ne-o salveze", a declarat Nedelescu.

,,Compresele nu erau sterile!”

În urma reclamaţiei primite de inspectorii OPC Argeş, aceştia, împreună cu cadre ale ASP şi RAR, au verificat situaţia existentă la Uzina Dacia. În urma controlului la Uzina Dacia, s-a dovedit că aproape 20 de mii de truse medicale marca Autek, fabricate în China dar importate de o firmă italiană, nu au fost înregistrate la o autoritate competentă dintr-un stat UE. "Aşa-zisele componente sterile ale trusei nu sunt certificate, deci nu există prezumţia de îndeplinire a cerinţelor esenţiale. Pansamentele erau făcute din poliester, nu din vâscoză şi pot pune în pericol sănătatea celor care le folosesc, în caz de nevoie. Compresele nu erau sterile!", a declarat Cristian Libertatu, şeful OPC Argeş.

Nu este pentru prima dată când se dovedeşte că produse medicale fabricate în China sunt periculoase din punct de vedere igienico-sanitar. În urmă cu câteva luni, Institutul de Sănătate Publică Bucureşti a anunţat că mari cantităţi de aţă chirurgicală fabricată în China este nesterilizată. După ce o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 8 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 10 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°