Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristea ia lecţii de germană

Publicat in Adevarul, marți 25 ianuarie 2011 ·

Fostul atacant al lui Dinamo a apelat la serviciile unui specialist în limba germană pentru a se putea descurca fără probleme la noua sa echipă, Karlsruhe. Jucătorul de 26 de ani a primit din partea clubului un apartament în centrul oraşului. Fostul băcăuan aseamănă Karlsruhe cu Timişoara.

Fotbalistul care a apucat să joace 45 de minute pentru Karlsruhe în eşecul cu Alemannia aleargă în aceste zile să-şi facă traiul cât mai uşor în noul său oraş. Cu acoperişul de deasupra capului a rezolvat-o. Clubul german i-a oferit un apartament luxos şi spaţios în centrul urbei.

„Mă simt bine. Mi-au dat şi casă, stau chiar în buricul târgului. Cu ce mă deplasez? Cu maşina, desigur. Nu mi-am adus-o pe a mea, din România, pentru că şefii de la Karlsruhe mi-au oferit un Audi A6", a povestit Cristea.

La plecarea către Germania, jucătorul de 26 de ani a recunoscut că cea mai mare problemă a sa va fi deprinderea limbii. Tocmai de aceea, fostul dinamovist şi-a cumpărat câteva dicţionare. Dar asta nu este de-ajuns.

„Mi-am angajat şi un profesor de germană. Vreau să învăţ limba cât mai repede, nu vreau să pierd timpul. Merg la meditaţii o dată sau de două ori pe săptămână. Ştiu deja câteva cuvinte uzuale", a spus fotbalistul, care se descurcă bine în limba engleză.

„M-am plimbat prin oraş. E foarte frumos, cochet, oamenii încă nu mă recunosc pe stradă, e devreme pentru asta. Aş asemăna acest oraş cu Timişoara", a dezvăluit Cristea, care nu se plictiseşte în Germania: „M-am întâlnit la Karlsruhe cu nişte prieteni din Timişoara".

Andrei a semnat cu Karlsruhe (locul 16) până în vara lui 2013, pentru un salariu de 30.000 de euro pe lună. „Obiectivul este salvarea de la retrogradare, dar, anul viitor, ţintim promovarea în prima ligă. Jucăm cu 20.000 de oameni în tribună, iar clubul stă bine financiar", a încheiat Cristea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 30 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 53 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum o ora
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 13 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 14 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
dum.

10°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°