Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce are Ponta să-i reproşeze lui Băsescu: "Vrea să se răzbune, e lipsit de discernământ"

Publicat in Gandul, joi 28 noiembrie 2013 ·

Declaraţiile preşedinteleui Traian Băsescu legate de "întregirea ţării" cu Republica Moldova, dar şi faptul că premierul muntenegrean Milo Djukanovic nu a fost invitat la Cotroceni, deşi s-a aflat miercuri într-o vizită oficială în România au fost taxate joi seară de premierul Victor Ponta. În plus, Ponta a susţinut că Băsescu nu şi-a făcut timp pentru niciunul din cei 15 prim-miniştri veniţi la summitul de la Bucureşti, cu excepţia celui al Chinei, Li Keqiang.

"Preşedintele ţării nu a avut timp să primească la Cotroceni niciunul din cei 15 prim-miniştri din regiune, deşi au făcut cereri în acest sens. Prim-ministrul din Muntenegru, care a fost la spital astă-vară, nu a fost primit", a reclamat prim-ministrul într-un interviu la Antena 3.

Ponta i-a reproşat lui Băsescu inclusiv declaraţiile recente cum că "următorul proiect de ţară al României va fi întregirea ţării", făcute chiar înaintea Summitului de la Vilnius.

"Declaraţia de ieri a preşedintelui, a avut un singur om care a fost fericit: domnul Voronin, preşedintele comuniştilor, care a zis "Aha, v-am zis eu că vor Moldova". Nu se poate să zicem mâine am luat Moldova la noi cu tot cu Moldova, cu armata a 14-a. Sunt declaraţii copilăreşti, lipsite de discernământ", consideră Ponta.

Potrivit premierului, "preşedintele face din ce în ce mai des gesturi copilăreşti". "Vrea să se răzbune şi apoi îţi pune magiun în pantofi", a tradus el convocarea CSAT pentru aprobarea bugetelor serviciilor de informaţii, în timpul Summitului ţărilor est-europene cu China.

Declaraţiile preşedinteleui Traian Băsescu legate de "întregirea ţării" cu Republica Moldova, dar şi faptul că premierul muntenegrean Milo Djukanovic nu a fost invitat la Cotroceni, deşi s-a aflat miercuri într-o vizită oficială în România au fost taxate joi seară de premierul Victor Ponta. În plus, Ponta a susţinut că

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 29 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 43 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°