La ultimul recensământ din 2004, în Ungaria au fost înregistraţi circa 8.000 de români. Dintre aceştia foarte puţini cunosc limba română în mod fluent şi o folosesc la nivel cotidian, în comunitate sau în familie.
Am avut posibilitatea să vizitez şi să comunic recent cu românii din Szeged, graţie unui proiect comun a Facultăţii de Istorie şi Filozofie a USM, Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie a Universităţii de Vest din Timişoara şi Catedrei de Limbă Română a Universităţii din Szeged.
Ascultând drama naţională a acestora, aveam senzaţia uneori că vorbesc de românii basarabeni sub regimul sovietic. Deosebirea majoră este însă că Ungaria e un stat naţional democratic şi soarta minorităţii româneşti nu este distinctă de cea a altor minorităţi puţin numeroase din alte ţări europene. Membrii acestora sunt în dilemă: să-şi păstreze identitatea naţională originară, românească în acest caz, sau să se integreze în mediul lingvistic, sociocultural şi politic a majorităţii.
Puţini români din Ungaria au reuşit să rămână fideli identităţii etnoculturale şi lingvistice şi să acceadă într-o profesiune liberală, aşa cum mi-a mărturisit Gheorghe Petruşan, decenii la rând şef al Catedrei de limbă română de la Szeged. În oraşe, pierderea limbii materne este anticipată de asimilarea în mediul lingvistic maghiar. În zona rurală, cu o majoritate românească, există mai multe şanse de a-ţi perpetua identitatea, dar e nevoie şi de ajutorul României în ceea ce priveşte trimiterea de profesori de limbă şi istorie românească. Bucureştii nu ar trebui să refuze aceste revendicări, aşa cum a făcut adeseori până acum. Când minoritatea de ceangăi din România, de exemplu, cere Guvernului de la Budapesta trimiterea unor învăţători de limbă maghiară, problema se rezolvă rapid, în doar câteva săptămâni, ne-au declarat liderii comunităţii româneşti din Szeged.
În Basar