Încă de la primul acord economic al României cu Germania de Vest, în 1963, eforturile occidentale de a extrage membrii Blocului Sovietic din îngrădirea economică au produs Kremlinului o mare îngrijorare, scrie istoricul american Larry L. Watts.

Pentru şeful KGB, Andropov, devenise o adevărată obsesie, după "Raportul Tindemann", din 1975, asupra viitorului Comunităţii Economice Europene (CEE), care din 1980 urma să fie denumită Uniunea Europeană şi va avea şi o politică externă şi de apărare comună. Centrala KGB a văzut în aceasta o parte a ofensivei generale, strâns coordonată cu SUA şi legată intrinsec atât de Procesul de la Helsinki, cât şi de recenta acreditare a ambasadorului chinez la CEE (septembrie 1975), în care ei au perceput constituirea unei "axe Bruxelles - Beijing.

"Ceauşescu a mers prea departe. Conduce lupta împotriva noastră (şi) constituie principalul obstacol în calea liniei noastre... Noi am avut răbdare în privinţa comportamentului României. Trebuie să încercăm să exercităm influenţă asupra evoluţiilor din interiorul ţării." Leonid Brejnev august 1971 Drept urmare, KGB-ul a desemnat integrarea europeană, "în toate formele ei", "o ameninţare la adresa securităţii Uniunii Sovietice". "Principalul efort" al măsurilor active sovietice era direcţionat spre blocarea unei viitoare integrări prin exploatarea "contradicţiilor şi diferenţelor existente între statele membre CEE, pe de o parte, şi dintre CEE şi SUA, pe de altă parte". România, care câştigase statutul comercial preferenţial cu CEE în 1973, era urmată acum de China, care primise acest statut în aprilie 1978. (…)

Conflictele adesea spectaculoase ale României cu Moscova din cauza controlului supranaţional economic şi militar, criza rachetelor din Cuba, invazia din Cehoslovacia şi războaiele arabo-israeliene au servit indirect interesele strategice ale SUA, prin restrângerea