Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Condamnarea fostului director adjunct al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Rădăuţi a rămas în vigoare

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 16 aprilie 2013 ·

Fostul director adjunct al Direcţiei Poliţiei de Frontieră Rădăuţi rămâne cu condamnarea cu suspendare pronunţată de Curtea de Apel Suceava. Ieri, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins recursul comisarului-şef Marcel Simion, astfel încât acesta rămâne cu condamnarea de zece luni cu suspendare.

Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat în acest dosar după trei ani, răstimp în care a avut loc şi un experiment judiciar în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret.

Comisarul-şef Marcel Simion a primit zece luni pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. George Ioan Călinescu a fost judecat şi găsit vinovat şi condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice – un an, fals intelectual – patru luni şi folosirea în orice mod de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii – şase luni.

Un alt poliţist de frontieră, agentul Vasile Iulian Scripcariu, a primit şi el şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea în orice mod de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii. În dosar a mai fost judecat şi vameşul Lucian Doru Mureşan pentru abuz în serviciu contra intereselor publice – un an şi fals intelectual – patru luni.

Celelalte trei persoane judecate în acest dosar au primit următoarele condamnări: Irina Zaharie – opt luni, Mihai Zaharie – opt luni şi Dumitru Zaharie – şase luni.

Care sunt acuzaţiile procurorilor

Potrivit rechizitoriului, subcomisarul George Ioan Călinescu, fost şef de tură în PTF Siret, „a sprijinit şi coordonat în perioada aprilie-iunie 2008 activitatea infracţională a unui grup de traficanţi de ţigarete din care făceau parte Adochiţei Marius, Fasolă Florin Dorin, Ciobaniuc Stelia

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia a fost reţinut

Mediafax acum 24 minute
Directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Stănculescu Cătălin-Liviu, a fost reţinut. Stănculescu e acuzat că ar fi primit 13.000 de euro mită de la un administrator de firmă.

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 43 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 38 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 53 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Ministrul agriculturii din Ucraina a fost arestat

Mediafax acum 33 minute
Solskyi va fi ţinut în arest până la 24 iunie, dacă nu plăteşte cauţiunea, stabilită la 75,7 milioane de Hr (1,9 milioane de dolari), potrivit Suspilne. Solskyi este suspectat de însuşirea ilegală a unor terenuri deţinute de statul ucrainean în valo

Comercianţii de carburanţi din Ungaria au primit termen două săptămâni pentru a reduce preţurile la nivelul mediei regionale

News.ro acum o ora
Guvernul ungar a acordat membrilorcomercianţilor de carburanţi două săptămâni pentru a reduce din proprie iniţiativă preţurile la carburanţi la nivelul mediei regionale, informat joi Ministerul Economiei, de la Budapesta, conform MTI Ministrul a inf

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Vremea

București
acum

13°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°