Vamile pe minus • Din cauza crizei financiare care a paralizat atat exporturile, cat si importurile, agentii economici prefera sa traiasca din rezervele pe care le au pe stoc sau sa isi faca aprovizionarea in cantitati mai mici • Incasarile Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale (DRAOV) Iasi au scazut cu 73 la suta comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut
Vamesii Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale (DRAOV) Iasi trag pe dreapta. Din cauza crizei financiare care a paralizat atat exporturile, cat si importurile, agentii economici prefera sa traiasca din rezervele pe care le au pe stoc sau sa isi faca aprovizionarea in cantitati mai mici. Astfel, conform datelor prezentate de catre DRAOV, valoarea drepturilor vamale a scazut comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut cu 73 la suta. Daca in primele patru luni ale anului 2008, la vama au fost lasate 1,6 milioane lei, de la inceputul anului 2009 incasarile au fost de numai 442 mii lei, adica numai 26,62 la suta din 2008. Cele mai semnificative scaderi au fost inregistrate la Directia Judeteana de Accize si Operatiuni Vamale (DJAOV) Bacau. "Cele mai drastice scaderi ale incasarilor s-au inregistrat in judetul Bacau, unde se inregistreaza scaderea numarului de operatiuni din cauza crizei economice si retehnologizarea Rafo SA Onesti, unul din principalii contribuabili din domeniul accizelor. In schimb, in judetul Botosani, desi numarul de antrepozite fiscale s-a redus, am inregistrat o crestere substantiala a incasarilor in domeniul accizelor", explica reprezentantii DRAOV Iasi. Pentru judetul Iasi, scaderea a fost usoara, de nici unu la suta, respectiv de la 2.072.700 la 2.062.967 milioane lei.
Accizele, la pamant
Si datele prezentate de catre Directia Generala a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi arata o scadere semnificativa in