Jurnaliştii de la BBC au declanşat, joi noaptea, o greva de 24 de ore, pe fondul disponibilizărilor anunţate de conducerea radiodifuzorului public englez ca urmare a tăierilor bugetare impuse de guvern.
Conform unui purtător de cuvânt al BBC, 387 de posturi urmează a fi desfiinţate din cauza scăderii finanţării din partea guvernului. Majoritatea vor fi plecări voulntare, dar "peste 100 de posturi vor fi desfiinţate", a mai afirmat purtătorul de cuvânt, citat de AFP.
Sindicatul naţional al jurnaliştilor a apreciat drept "ruşinos" faptul că şefii BBC "provoacă" greva, efectuând disponibilizări, care puteau fi evitate negociind plecări voluntare.
La rândul său, secretarul general al BBC, Michelle Stanistreet, a declarat că este "ruşinos" faptul că BBC "provoacă" o grevă din cauza "câtorva disponibilizări".
Telespectatorii şi ascultătorii posturilor BBC au sesizat schimbări în programele grupului vineri dimineaţă. Totodată, programul de informare matinal al postului naţional Radio 4 a fost puternic perturbat.
World Service este finanţat de Ministerul de Externe, care a cerut 16% economii pe 4 ani începând din 2011. Departamentul a pierdut anul trecut 14 milioane de auditori, în urma închiderii mai multor servicii în limbi străine.
În iunie, guvernul britanic a realocat 2,5 milioane de euro, fonduri care au fost reduse de la serviciul în arabă al BBC în numele austerităţii, deşi a recunoscut activitatea "de mare valoare" a acestuia în timpul primăverii arabe.
O altă grevă de 24 de ore este programată pe 29 iulie.