Conducerea stinge toate datoriile din decembrie şi încearcă să încheie înţelegeri cu Barbosa, Navarro, Stanca şi Pineau pentru a renunţa la memorii
Oltchim continuă cursa pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor numai cu un succes în Rusia
Campioana României stă pe un butoi cu pulbere de câteva săptămâni bune din cauza problemelor financiare. Oltchim a ajuns la aproape trei salarii restante către jucătoare, iar mai multe "chimiste" au trecut de limita răbdării (n.r. 60 de zile) şi au depus memorii la Federaţia Română de Handbal. În atare condiţii, Vâlcea a intrat într-o luptă contracronometru pentru a găsi soluţiile ieşirii din impas, ca echipa să rămână compactă la ultimele meciuri din grupa principală a Ligii Campionilor. Conform deciziilor luate de comisiile FRH, Barbosa şi Navarro ar urma să devină libere de contract pe 4 martie, Stanca două zile mai târziu, iar Pineau pe 12 martie.
Chiar înaintea plecării echipei la Moscova, conducerea clubului a reuşit să strângă o sumă importantă de bani pentru a acoperi restanţele din 2012 şi a îmbunătăţi atmosfera din vestiar. Mai mult, oficialii vâlceni încearcă să încheie înţelegeri cu handbalistele care şi-au cerut prin intermediul FRH drepturile financiare la zi, astfel încât să renunţe la memorii.
"Cu ajutorul mai multor sponsori, a preşedintelui FRH, Cristian Gaţu, şi a Primăriei din Vâlcea, cărora le mulţumim şi pe această cale, am reuşit să stângem banii, să putem plăti toate salariile restante pe luna decembrie. Facem eforturi ca în următoarele zile să achităm şi salariile pe ianuarie", ne-a declarat Nicolae Luca, vicepreşedintele Oltchim.
Zvenigorod, locul de relansare
Campioana României ajunge în această după-amiază în Rusia, unde mâine, de la ora 15:00 (DigiSport), va susţine un meci extrem de important în grupa principală I, cu Zvezda Zvenigor