Schimbarile din economia romaneasca survenite dupa 1989 au pus intr-o lumina noua conceptul de lupta sindicala. In Romania, aceasta activitate s-a manifestat numai intr-un mod extrem, fie violent, fie printr-o pasivitate care a dat de gandit. Sondajele de opinie releva asadar o scadere drastica a increderii populatiei in organizatiile care sustin sau ar trebui sa sustina mana de lucru in negocierile cu autoritatile sau cu patronatul. Odata cu aparitia initiativei private, insa, ideea de sindicat a disparut aproape complet, desi o dezvoltare a acestor organizatii intr-o economie sanatoasa este imperios necesara. Pentru ca sindicatele sa-si poata desfasura activitatea si in sectorul privat, este obligatorie o schimbare completa a mentalitatii atat a patronului roman, cat si a angajatului. Sufocat de taxe si impozite, angajatorul se simte incurajat sa practice munca la negru, oferind de cele mai multe ori conditii inumane de munca. Cererea relativ redusa de mana de lucru si oferta foarte mare face ca orice initiativa in sensul infiintarii unei formatiuni organizate sa duca de cele mai multe ori la concedierea celor care se fac vinovati de tulburarea activitatii. S-a ajuns, astfel, ca angajatii sa lucreze si 16 ore pentru salarii foarte mici, de frica pierderii locului de munca. Este celebru cazul din Bacau, unde, intr-o sectie de confectii in sistem lohn, angajatii nu aveau dreptul decat la o pauza de 30 de minute pe parcursul a 14 ore de munca pe zi, contra unui salariu de doua milioane de lei lunar. In Romania, schimbarea de mentalitate trebuie sa fie fortata de autoritati. Un sistem fiscal care sa descurajeze munca la negru, pedepse mari in cazul celor care o practica (atat angajatilor cat si angajatorilor) poate fi un inceput in acest sens. Saracia bugetului impiedica insa Guvernul sa ia decizia de a scuti de la plata taxelor pe patronii care angajeaza cu cart