Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova: Universitatea va întâlni Poli Iaşi, în optimile competiţiei KO

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 ·

Sorţii au fost oarecum îngăduitori cu formaţia fanion a Olteniei. Ştiinţa îşi va măsura forţele cu Poli Iaşi, într-un meci care se va disputa în Copou. Oltenii au ocazia să se răzbune pe ieşeni după eşecul din campionat din etapele trecute, când trupa lui Petre Grigoraş a câştigat cu 1-0.

Pentru acest sezon, Universitatea are ca obiectiv să ajungă în finala competiţiei. „Cupa este unul dintre obiectivele noastre. Nu spun că o vom câştiga, dar important este să ajungem în finală. Aici, orice este posibil, însă trebuie să ai şi un dram de noroc“, a spus preşedintele grupării din Bănie, Adrian Mititelu.

Ultima dacă când Ştiinţa a disputat finala Cupei României a fost în 2000, alb-albaştrii conduşi atunci de Emil Săndoi fiind învinşi cu 2-0 de Dinamo, într-un meci disputat pe fostul stadion „Lia Manoliu“.

De atunci, Craiova, care are în palmares şase Cupe ale României şi alte patru finale jucate, a tot sperat la un loc în ultimul act, însă cel mai aproape a fost în sezonul 2004-2005, când a ajuns până în semifinale. Universitatea a fost eliminată atunci de Farul, după ce a pierdut cu 1-0 la Constanţa şi a câştigat doar cu 2-1 la Craiova. 

Iată programul optimilor: Gaz Metan CFR Craiova - CFR Cluj, Astra Ploieşti - FC Timişoara, Dinamo - Oţelul Galaţi, Gaz Metan Mediaş - FC Vaslui, Unirea Urziceni - FC Braşov, Gloria Bistriţa - Steaua Bucureşti, Poli Iaşi - Universitatea Craiova, Internaţional Curtea de Argeş - Rapid.

Partidele din optimi se vor disputa în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă pe stadionul primei echipe care va fi trasă la sorţi. Dacă scorul va fi egal după 90 de minute se va trece la prelungiri (două reprize a câte 15 minute) şi, în cele din urmă, la lovituri de departajare. Meciurile vor fi programate în zilele de 27, 28 şi 29 octombrie.

Vom reveni cu reacţii din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 6 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°