Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Păsările de pe Defileul Oltului sunt luate la numărat cu bani europeni

Publicat in Adevarul, joi 6 ianuarie 2011 ·

Acţiunea urmăreşte cunoaşterea şi protejarea speciilor de păsări şi impactul poluării mediului înconjurător asupra diverselor specii.

În Parcul Naţional Cozia sunt inventariate păsările sălbatice de pe Defileul Oltului. Şeful parcului, ing. Pavel Prundurelu, ne-a spus: „Proiectul, în valoare de 80.000 de euro, este finanţat prin fonduri europene şi se află în desfăşurare până la 30 mai 2012 . El îşi propune inventarierea păsărilor sălbatice în vederea cunoaşterii şi protejării acestora. Vor fi redactate materiale ştiinţifice, cu poze, descrieri, cerinţe de habitat. Personalul parcului urmează să fie instruit cum să monitorizeze şi să observe evoluţia acestor specii". Angajaţii din instituţiile statului dar şi autorităţile vor fi conştietizate de necesitatea protejării acestor specii.

Lebede artice în locul celor autohtone

Potrivit ing. Prundurelu în lacurile de la Mănăstirea Turnu, Gura Lotrului, Cornetu au apărut o serie de păsări frumos cântătoare, iar numărul egretelor, cormoranilor şi sitarilor este mare. „Nu putem face comparaţii deoarece este pentru prima oară când se face o astfel de inventariere. Poluarea apelor, a mediului, este un fenomen în toată lumea şi se resimte şi la noi şi de aceea se fac aceste studii care sunt transmise unei comisii de specialitate din Consiliul Europei", a spus Prundurelu. Un împătimit ornitolog, ing. silvic Ion Tănăsescu, ne-a spus: „Am observat că pe Defileul Oltului s-au înmulţit speciile de raţe sălbatice, că sunt în jur de 12 specii. Sunt şi foarte multe lebede artice, venite din Nordul Europei, în timp ce lebedele noastre sunt din ce în ce mai puţine, acestea retrăgându-se în zona din deltă unde clima este mai blândă".

Defileul Oltului, culoar de zbor pentru păsări

Defileul Oltului este important pentru studierea păsărilor deoarece reprezintă principalul culoar de migraţie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 59 minute
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum o ora
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 16 minute
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 3 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 3 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 7 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°