1. Pentru a se schimba ceva esential in Regulamentul pertractat sub regimul restauratiei mediocrate, ar trebui sa se modifice dotarea culturala si mentalitatile deontologice ale celor care au convenit asupra acelui Regulament cu fostul ministru Razvan Theodorescu.
Ma refer la membrii Asociatiei Cineastilor din Romania (ACRO), care s-au iluzionat ca pot fi inlocuite competentele criticii profesioniste, in evaluarea virtualitatilor filmice ale unor texte, cu o „grila“ diletanta de notare mecanica a acelor texte, de catre reprezentantii coteriilor fripturiste grupate in UCIN, UARF si alte doua „uniuni“ uzurpatoare de denumiri nemeritate: producatorii de substitutie reprezentati in comisia din 2004 de Dinu Tanase si nu stiu care „Audiovizual“ care l-a mandatat pe Radu F. Alexandru.
Cu nucleul dur compus in implicit conflict de interese de tandemul regizor-scenarist al filmului Damen Tango, fara a mai vorbi de delegatul UARF (Ioan Carmazan), nu se poate discuta nimic despre „selectie“, „etape de lucru“, „procesare“ s.a.m.d.
2. Institutionalizarea unui nou Oficiu National Cinematografic (ONC) trebuie sa preia ca model singurul moment de normalitate din istoria cinematografiei romane, cel din primii ani ‘4o. Modelul se cere insa dezvoltat, prin constituirea unui Consiliu de administratie larg reprezentativ, care sa desemneze un Comitet director si o Comisiei autonoma de selectie si promovare a proiectelor, comisie a carei componenta categoriala trebuie pur si simplu s-o calchieze pe cea preconizata de Ion I. Cantacuzino la primul ONC.
3. Din nenorocire, dupa regimul regizorocratiei autiste din primii ani 1990 si cel al restauratiei mediocrate din anii 2001-2004, in aceste prime luni din 2005 ies la iveala blocajele unui regim cinematic care nu se prefigureaza mai fast decit precedentele. Este, pe de o parte, birocratismul algoritmului politici
