Spun înţelepţii că e mult mai bine să previi un incendiu decât să te lupţi cu el. Iar dacă, Doamne fereşte!, s-a produs nenorocirea, ideal ar fi să existe în locul cu pricina un sistem care să se lupte singur cu focul, cel puţin până la intervenţia umană. Mari companii au dezvoltat tot felul de combinaţii, neuitându-se nici măcar aspectul estetic al dispozitivelor de securitate.
SCHEME COMPLEXE
Siemens a dezvoltat Sinorix H2O Gas, o soluţie de stingere pentru protecţia încăperilor, în cadrul căreia combinaţia dintre azot şi apă aduce avantaje multiple.
În timp ce azotul înlocuieşte oxigenul, apa reduce temperatura ambientală, rezultând astfel un proces de stingere în care riscul reizbucnirii incendiului este redus la minimum. Sistemul este special conceput pentru a furniza cantitatea necesară de apă în funcţie de gradul de risc de aprindere a incendiului.
De asemenea, azotul îndeplineşte un rol propulsiv pentru apă, asigurând astfel o distribuţie egală a agentului de stingere.
PROTECŢIE
Graţie tehnologiei de pulverizare fină a apei, suprafeţele expuse sunt acoperite cu dâre destul de subţiri de apă pentru a nu prezenta nici un risc pentru echipamentele electrice, aceasta evaporându-se în câteva minute. Mai mult, acest amestec de apă cu azot înlătură fumul toxic, încăperea putând fi aerisită cu ajutorul sistemelor de ventilaţie sau al ferestrelor.
Şi nu în ultimul rând, spun specialiştii, combinaţia dintre azot şi apă prezintă o concentraţie chimică neutră, inofensivă pentru oameni şi mediu.
Vremea becurilor economice
Atât instituţiile europene, cât şi marile companii din domeniu ţin să ne amintească, în diferite moduri, despre tranziţia obligatorie către iluminatul eficient energetic. Conform estimărilor, trecerea la un iluminat mai eficient din punct de vedere energetic în E