Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comuna Băleşti va derula proiecte comune cu localitatea franceză Saint Leonard de Noblat

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 25 noiembrie 2013 ·

Comuna Băleşti va colabora cu localitatea franceză Saint Leonard de Noblat, urmând a fi derulate proiecte comune de dezvoltare. Este a doua etapă a colaborării după ce, în luna august, a fost semnată înfrăţirea între cele două localităţi.

Convenţia de cooperare între cele două localităţi a fost semnată de primarul Stancu Bălescu şi edilul din Saint Leonard de Noblat, Christine Riffaud. Ca semn al colaborării, cei doi au plantat un copac ieri, la Băleşti. La eveniment au fost prezenţi parlamentarii Nini Săpunaru, Laurenţiu Ţigăeru Roşca, dar şi prefectul Cătălin Popescu. Convenţia de cooperare presupune un schimb de expertiză, sprijin tehnic şi administrativ, proiecte comune, misiuni de expertiză şi monitorizare.

De asemenea, cele două comune îşi propun ca în următorii ani să deruleze acţiuni de cooperare în domenii precum mediu, apă, salubritate, schimburi culturale. „Părţile sunt de acord prin prezenta convenţie de cooperare, de a favoriza dialogul între cele două culturi şi de a reuni toţi actorii din teritoriile respective (primărie, servicii, parteneri asociativi, cetăţeni) cu scopul de a pune în practică o abordare comună de dezvoltare durabilă“, se arată în documentul semnat de cei doi primari.

Relaţia între cele două comune a început înainte din 1989, când comuna Băleşti a fost aleasă de administraţia din Saint Leonard de Noblat pentru a fi susţinută în cadrul proiectului „Satele României“. Proiectul avea ca scop salvarea mediului rural românesc de la distrugerea prin urbanizare forţată, decisă de fostul regim comunist. Deşi programul francez a fost sistat odată cu revoluţia din decembrie 1989, acesta a fost un punct de plecare pentru colaborarea între Băleşti şi Saint Leonard de Noblat. În acest scop au fost create asociaţii comune, în Franţa şi România, iar în prezent s-a ajuns la acest acord pentru cooperare.

Saint Leonard de

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 7 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 9 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 12 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 10 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°