Liceenii Colegiului Naţional "Mihail Kogălniceanu" au avut o săptămână plină de culoare! Campania „Primăvara europeană 2010", ajunsă anul acesta la a treia ediţie, i-a pus straşnic la treabă pe tineri
„Fiecare clasă şi-a ales o ţară a Uniunii Europene şi a încercat să scoată în evidenţă cam tot ce are specific ţara aceea. Mâncare, tradiţii, costumaţii, cultură sau istorie, nimic nu le-a scăpat din atenţie liceenilor noştri", spune unul dintre profesorii coordonatori, Violeta Neagu.
„Grecii" i-au fascinat pe toţi
La acest târg de oferte europene, au participat 22 de clase, adică toate. Chiar şi aşa, profesorii au avut foarte mult de furcă atunci când a venit vorba să aleagă câştigătoarea, deoarece mai toţi elevii şi-au pus la treabă creativitatea.
După lungi deliberări, ei au ales: pentru cea mai clară exprimare a tradiţiilor a câştigat clasa care a prezentat Grecia. Acei elevi au scos în evidenţă mai ales de voia bună de care dau dovadă grecii atunci este vorba de distracţie.
La fel de „vie" a fost şi echipa care a întruchipat România, şi aceşti concurenţi scoţând în evidenţă una dintre calităţile românului: disponibilitatea totală la distracţie!
Echipa câştigătoare a primit premii simbolice din partea Centrului Europe Direct.