O criză tratată dezastruos de oamenii preşedintelui Băsescu şi memoria extrem de instabilă a concetăţenilor i-au fost suficiente lui Adrian Năstase pentru a se scutura de zgura suspiciunilor care i-au trimis cariera politică la periferie.
Anii în care a jucat, după propriul scenariu, rolul de "victimă a regimului portocaliu" îl îndreptăţesc acum pe ultimul premier social-democrat de la Bucureşti să ofere consultanţă celor atacaţi de şarjele guvernului Boc. Mame lovite în indemnizaţie, salariaţi plimbaţi între ghişeele statului, militari cu pensii recal culate, profesori, medici, poliţişti - pe toţi i-a reprezentat Adrian Năstase, cu mult înainte ca oricare dintre categoriile amintite să-şi regăsească simpatia pentru Domnia Sa.
Matematica e dragă românilor: dacă spui câte zile au trecut de la trimiterea în judecată a lui Năstase în dosarul "mătuşa Tamara", opinia publică se sufocă de indignare; dacă spui însă 25 la sută, e primit cu braţele deschise orice personaj capabil să stimuleze suferinţa şi să deplângă ipocrit. În sfârşit, Adrian Năstase nu se mai simte singur în războiul cu regimul Băsescu. Are de partea sa procentele majoritare ale nemulţumiţilor pentru care corupţia actualei guvernări a reuşit să diminutiveze standardul în domeniu, impus de PSD până în 2004. Oare aliatul de dată recentă Crin Antonescu îşi mai aminteşte aceste vorbe rostite în urmă cu doar şase luni: "indiferent de traiectoria pe care a luat-o Traian Băsescu ulterior, dacă aş fi în 2004, în faţa prelungirii regimului de-atunci, aş vota din nou schimbare"? Mă îndoiesc că o face, pentru că o memorie bună nu ajută, aproape niciodată, când vrei să te joci de-a uitarea. Ar trebui reţinut totuşi că partida aceasta nu are nicio regulă. Poţi să strigi, de-a valma, că e dictatură, uitând că pe vremuri controlai la sânge discursul public, sau să vezi peste tot firele invizibile al
