Mesajul a fost trimis. Multumesc!

4 milioane de vizitatori la Pavilionul României din Shanghai

Publicat in Romania Libera, joi 30 septembrie 2010 ·

Directorul Pavilionului României la EXPO 2010, Mihaela Chitic, a întâmpinat joi vizitatorul cu numărul 4.000.000 care a trecut pragul Greenopolis - o tânără chineză, din provincia Henan, care lucrează la o companie multinaţională din Shanghai, informează Ministerul de Externe, potrivit NewsIn.

Tânăra Liu Yu vizitează pentru a treia oară expoziţia mondială, însă este pentru prima dată când a intrat în Pavilionul României. Câştigătoarea a fost premiată pe scena Greenopolis, unde i s-a înmânat un cadou de bun venit şi tricoul special cu inscripţia „Vizitatorul cu numărul 4.000.000".

„M-a atras pavilionul României pentru că am văzut că este plin de viaţă. Nu m-am aşteptat să ni se acorde atât de multă atenţie, credeam că pur şi simplu voi vizita pavilionul şi voi pleca. Dar nu a fost aşa. M-am bucurat foarte mult, însă când am urcat pe scenă am avut emoţii, deoarece este pentru prima dată când câştig ceva", a afirmat Liu Yu.

Tânăra a învăţat câţiva paşi de dans împreună cu artiştii, a vizitat expoziţiile de fotografii şi a luat masa la restaurantul tradiţional românesc „Maria", ocazie cu care a putut afla mai multe despre România

Numărul total al vizitatorilor expoziţiei mondiale a depăşit, la 29 septembrie 2010, 57.350.000 de persoane.

Cel mai ridicat număr de vizitatori ai EXPO 2010 a fost înregistrat joi, 23 septembrie 2010, când peste 631.100 de persoane au intrat în spaţiul expoziţional. Aglomeraţia a fost resimţită şi la Pavilionul României, unde aproximativ 35.000 de spectatori au vizionat spectacolele oferite de ansamblurile artistice „Dorna Dorului" şi „Harghita".

În zilele următoare, organizatorii se aşteaptă la un aflux mare de vizitatori, deoarece cetăţenii chinezi beneficiază, în perioada 1-7 octombrie 2010, de vacanţă naţională cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Populare Chineze, celebrată vineri 1 octombrie 2010. @N_P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Continuă seria neagră pentru Boeing: 11 răniți, dintre care 4 în stare gravă, după ce un avion al său a ieșit în afara pistei la Dakar / 3 incidente în doar o zi

HotNews acum 42 minute
Seria incidentelor de siguranță pare să nu mai ia sfârşit pentru Boeing. Un avion al constructorului american a fost implicat în noaptea de miercuri spre joi într-un accident pe aeroportul din Dakar, capitala Senegalului, 11 oameni fiind răniţi, iar

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 18 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum o ora
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 21 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°