O elita care joaca alba-neagra cu principiile e o elita care, mai devreme sau mai tirziu, joaca alba-neagra si cu vietile oamenilor. Un prestigios eseist roman scria ca edificarea Romaniei Mari a fost posibila doar datorita „elitelor" noastre care, bine conectate la „saloanele" si „lojile masonice" cele mai influente ale vremii, au stiut, cu desavirsita abnegatie si intens patriotism, sa influenteze elitele europene in favoarea Romaniei. Din pacate, mai nota cindva cunoscutul eseist, „masele rurale" ale Romaniei nu s-au ridicat la inaltimea elitelor si, in loc sa ajute misiunea civilizatorie a acestora, le-au pus bete in roate. „Catastrofa" care e istoria Romaniei se datoreaza, deci, maselor rurale necivilizate care si-au tradat elitele. Un alt prestigios eseist exclama recent ca „sintem mereu complet descoperiti" de oameni care „nu dau doi bani nici pe tara, nici pe datorie", de oameni care, „desi se afla in pozitii cheie", ne lasa in „ofsaid fara nici un fel de avertisment". Ba chiar „ne fac intotdeauna tot raul de care sint in stare (cum ar fi sa ne trimita la moarte sau sa ne arunce in mizerie)". Istoria noastra, mai noteaza renumitul eseist, ne ofera multe asemenea exemple. De exemplu: „Cind Romania a intrat in Primul Razboi Mondial, toata lumea a descoperit ca soldatii nostri erau si prost echipati, si prost inarmati, si prost condusi. Doi ani de neutralitate nu folosisera armatei sa se puna la punct, ci slujisera afaceristilor sa faca bani pe seama ei. (...) In 1916, numai un noroc a facut ca faptele citorva nerusinati sa nu zadarniceasca realizarea unitatii nationale". Asadar, ceea ce primul eseist pune pe seama elitelor, cel de-al doilea pune pe seama norocului. Pentru primul eseist poporul e o masa arhaica, impotrivindu-se catireste modernitatii catre care o propulsau elitele. Pentru cel de-al doilea eseist, poporul a luptat si a murit eroic, in ciuda trada