● Tindersticks, The Something Rain, Lucky Dog Recordings, 2012
Nouă minute şi patru secunde: „She even agreed On Her Majesty’s Secret Service was the best Bond film if you accept it as a whole and not just get hung up about George Lazenby“… Între o chitară empatică, contorsiunile intruzive ale unui saxofon condus imprevizibil şi ceva referinţe pop culturale, vocea lui David Boulter, percuţionistul şi acordeonistul trupei din Nottingham, recită un preludiu foarte britanic cu un accent pe măsură: un el şi o ea, o seară de vineri încărcată cu poetice aluzii la noaptea care va urma, un bar, o partidă de biliard, o ciocolată caldă, „proper hot chocolate, not the instant shit you get from a machine“. Printre multe altele. „Chocolate“ e pînă aici – pe lîngă faptul că îi face cu ochiul lui „My Sister“, de pe Tindersticks (The Second Album) –, opener-ul aproape perfect pentru un disc pe care apare numele acestui grup, Tindersticks. Leneş, epic, emoţionant, atmosferic, bîntuit de acel spirit al locului pe care îl poţi întîlni deseori în muzica britanică, de la John Martyn la Jarvis Cocker, via Morrissey. Asta pînă cînd vine cineva să aprindă lumina în camera îndrăgostiţilor de weekend şi să ne ofere nouă cel mai puţin aşteptat, dar al naibii de reconfortant, climax: „Shit… you’re a chap!“. Briliant! Zîmbeşti? Perfect, fă-o acum, pentru că s-ar putea să fie ultima oară în următoarele aproximativ 50 de minute. Spectacolul poate să înceapă chiar în momentul acesta.
DE ACELASI AUTOR Melodii, melodii Pop tabloid Amintiri din epoca de azi După douăzeci de aniThe Something Rain, noul album Tindersticks, e o operă consistentă. N-o să întîlneşti pe ea cîrlige precum „Travelling Light“ (Tinderstick II, 1995) sau „Buried Bones“ (Curtain, 1997), dar compoziţiile respiră acelaşi aer cu cele de la începutul carierei. Evident, mai mature astăzi. E acolo o lentoare copleşitoa
