Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul Boc va fi dat în judecată

Publicat in Jurnalul, vineri 20 martie 2009 ·

Fundaţia pentru apărarea cetăţenilor împotriva abuzurilor statului (FACIAS) va da în judecată Guvernul Boc pentru că nu a publicat, în termen legal, normele de aplicare ale Legii 1/2009 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv de stat, cunoscută şi ca "legea Voiculescu".

"Este un articol imperativ în lege care spune că în 30 de zile de la publicarea ei se vor elabora şi publica normele metodologice de aplicare a acesteia", a precizat directorul executiv al FACIAS Oana Florea. Ea a mai arătat că din cauză că legea nu are norme metodologice nu poate fi aplicată şi tot mai mulţi chiriaşi din casele naţionalizate care şi-au cumpărat locuinţele legal riscă să rămână pe drumuri, deoarece foştii proprietari care au revendicat casele le-au câştigat în instanţă.

"Conform Legii 1/2009 foştii chiriaşi care au cumpărat cu bună credinţă imobilele, dar ale căror contracte au fost desfiinţate pe cale judecătorească, au prioritate la asigurarea unei locuinţe din fondul de stat, iar imobilele vândute în baza Legii 112/1995 nu mai pot fi restituite în natură, ci doar în echivalent", a menţionat Florea.

Preşedintele executiv al FACIAS a adăugat că până în acest moment sunt 200.000 de cereri de retrocedare a imobilelor, ceea ce va afecta peste un milion de oameni aparţinând familiilor care au cumpărat aceste case. "Haosul a fost creat de stat care a lăsat chiriaşii să-şi cumpere locuinţele apoi i-a lăsat pe foştii proprietari să le revendice. Legea 1/2009 aduce echilibru, proprietarii îşi iau banii pe imobilele revendicate, iar foştii chiriaşi rămân în casele pe care şi le-au cumpărat cu bună credinţă", a încheiat Oana Florea.

Fundaţia pentru apărarea cetăţenilor împotriva abuzurilor statului (FACIAS) va da în judecată Guvernul Boc pentru că nu a publicat, în termen legal, normele de aplicare ale Legii 1/2009 privind r

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 7 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

„Cartelul din Carpați”. Alina Gorghiu despre investigația Recorder: Posibil ca DNA să se sesizeze

HotNews acum 12 ore
Ministrul Justiției Alina Gorghiu a declarat vineri seară, la Digi 24, că e posibil ca DNA să se sesizeze în urma investigației Recorder care a făcut dezvăluiri despre averea impresionantă a primarului liberal Vlad Oprea, o poveste ale cărei ramific

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 9 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 9 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 9 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Cum poate fi blocată Rusia pe front. Ucraina aşteaptă primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie - surse

Mediafax acum 13 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt. Ucraina a încercat să obţină avioane de vânătoare F-16 fabricate în SUA pent

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 12 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°