Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, este cercetat pentru luare de mită şi complicitate la fals intelectual, după ce Parchetul Tribunalului Constanţa s-a autosesizat marţi, în urma unei anchete publicate de cotidianul România liberă.
Documentul remis presei de Parchetul Constanţa precizează că: „prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din 5.05.2009 a fost înregistrat în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa dosarul nr. 991/P/2009 în care se efectuează cercetări faţă de Arhiepiscopul Tomisului - Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la fals intelectual, precum şi faţă de inspectorul Biroului Catehizare, părintele Emil Cosmin Brăescu, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi fals intelectual, constând în aceea că Arhiepiscopul Tomisului, în luna martie 2009, deşi trecuseră şase luni de la începerea anului şcolar, în schimbul sumei de 3.000 de euro, din care a fost oferită suma de 850 de euro, a intermediat înscrierea, pe bază de documente false, antedatate la Facultatea de Teologie, a unui reporter de la ziarul România liberă, fiind ajutat în acest sens de inspectorul Biroului Catehizare, părintele Emil Cosmin Brăescu“.
Ancheta publicată în România liberă descrie modul în care Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, ar fi cerut bani şi cadouri pentru a-l ajuta pe unul dintre reporteri să se înscrie la Facultatea de Teologie (unde este decan) şi să devină preot, deşi nu avea pregătirea necesară.
Arhiepiscopia a deschis o anchetă internă
Arhiepiscopia a organizat marţi o conferinţă de presă, la care ÎPS nu a fost prezent, fiind plecat de marţi dimineaţă la Neamţ.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Eugen Tănăsescu, a declarat că s-a deschis o anchetă internă pentru a stabili dacă sunt reale faptele prezentate în ziar