Mihai Mihalcea semnează coregrafia spectacolului „My song, best shoes, the cake, first flight, my friends, the passport and the work I do…“, prezentat recent în Polonia. Mihai Mihalcea (40 de ani), director al Centrului Naţional al Dansului din Bucureşti din 2006, nu se mulţumeşte să arate publicului spectacole călduţe doar de dragul unui onorariu. Caută tot timpul direcţii noi de abordare şi refuză să lucreze după tipare şi teme impuse. Cum aţi ajuns la titlul spectacolului „My song, best shoes, the cake, first flight, my friends, the passport and the work I do“ (în traducere: „Cântecul meu, cei mai buni pantofi, prăjitura, primul zbor, prietenii mei, paşaportul şi munca pe care o fac“)?

Să pun titluri spectacolelor reprezintă deliciul suprem în procesul meu de lucru. Acest titlu este o simplă trecere în revistă a momentelor pe care le performează cei opt dansatori cu care am lucrat recent în Polonia: Sylvia, care cântă în timp ce traversează scena legată de picioare cu lanţuri groase la capătul cărora se află un iepuraş şi un ursuleţ de pluş, Agnieszka probând zeci de perechi de pantofi cu toc, dar alegând în cele din urmă să se sinucidă, Jarek, care ne aduce la fiecare spectacol prăjitură (făcută de mama sa) pe care o mâncăm pe scenă în timp ce bem vodcă, Anna, care ia lecţii de zbor şi vine cu parapanta la repetiţii şi tot aşa...

Cât durează spectacolul şi care este mesajul său?

Durata spectacolului variază în funcţie de cât timp alocă fiecare performer acţiunilor sale. Niciodată n-a ieşit însă mai scurt de o oră şi 15 minute. Am încetat de mult să creez spectacole în care totul este fixat şi impus de autor(itate), în care ideile creatorului trebuie ilustrate cumva de interpreţi, iar transferul cunoaşterii se face întotdeauna dinspre autor spre interpret. Modalitatea de lucru în sine conţine informaţii şi o declaraţ