Campionul mondial la box Lucian Bute va lupta, pentru a doua oară în carieră, cu un „stângaci“. Din acest motiv, el va fi nevoit să schimbe strategia în meciul cu irlandezul Brian McGee, programat la 19 martie. Invidiat de mulţi pentru banii pe care îi câştigă în ring, Lucian Bute (27 de meciuri la profesionişti, 27 de victorii, 22 prin KO) face o pregătire spartană înaintea meciurilor sale.
Deţinătorul centurii IBF la categoria super-mijlocie se refugiază la Miami, unde stă în cantonament câte două luni. „De regulă, mă întorc la Montreal cu şase zile înaintea meciului. Acum voi reveni pe 12 martie (n.r. meciul cu irlandezul Brian McGee e programat pe 19 martie). În America am tot ce îmi trebuie pentru o pregătire specifică şi nu-mi tulbură nimeni liniştea", ne-a declarat Bute, care însă trebuie să schimbe strategia, viitorul său adversar fiind stângaci.
Puţină lume ştie însă că liniştea pe care o are Lucian în Florida ustură destul de mult la buzunar. El suportă toate cheltuielile de cazare, masă şi pregătire pentru tot stafful său, dar şi pentru partenerii de antrenament. Numai chiria la vila în care stă acum se ridică la 12.000 de dolari pe lună, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care intenţionează să-şi cumpere o casă la Miami.
„Dacă am două meciuri pe an, vin pentru patru luni, dacă am trei meciuri stau câte şase luni. Dau o grămadă de bani pe chirie şi de aceea mă gândesc să cumpăr o vilă cu trei dormitoare, un living, băi, piscină, ceva nici prea mic, nici prea mare, care ar fi şi o investiţie imobiliară", a mărturisit campionul român. Pentru ceea ce are în plan să cumpere, Bute ar trebui să scoată din buzunar cam 400.000 de dolari.
„Acum sunt preocupat cu meciul, dar mă voi ocupa de acest proiect din primăvară", a mai spus el. Pregătirea meciului cu McGee îl costă pe Lucian în jur de 80.000 de dolari, dar gălăţeanul nu s