Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început ieri să elibereze adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (CNDP) în sectorul zootehnic care vor să ia credite de la bănci pentru a-şi asigura necesarul de finanţare.
Adeverinţa va atesta că fermierul care solicită credit a depus cererea de plată pentru anul 2009 şi că, în urma controalelor efectuate de APIA, este eligibil pentru a primi aceşti bani, se arată într-un comunicat remis de APIA. Adeverinţele se eliberează în urma unei cereri depuse de către beneficiari la centrele judeţene APIA.
Fondul de Garantare al Creditului Rural acoperă jumătate din garanţia pe care trebuie să o depună fermierii la bancă, restul urmând să fie acoperit din fondurile proprii ale acestora. Pentru împrumuturile luate de la băncile agreate de APIA, crescătorii vor plăti o dobândă de 10%.
Prima pe exploataţie pentru crescătorii de bovine este de 571 lei/cap, iar cea pentru crescătorii de ovine se ridică la 44 lei/animal. APIA a plătit deja prima tranşă pentru acordarea plăţilor naţionale directe complementare, în cuatum de 200 lei/cap bovină şi de 15 lei/cap ovină/ caprină. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început ieri să elibereze adeverinţe pentru beneficiarii plăţilor naţionale directe complementare (CNDP) în sectorul zootehnic care vor să ia credite de la bănci pentru a-şi asigura necesarul de finanţare.
Adeverinţa va atesta că fermierul care solicită credit a depus cererea de plată pentru anul 2009 şi că, în urma controalelor efectuate de APIA, este eligibil pentru a primi aceşti bani, se arată într-un comunicat remis de APIA. Adeverinţele se eliberează în urma unei cereri depuse de către beneficiari la centrele judeţene APIA.
Fondul de Garantare al Creditului Rural acoperă jumătate din garanţia pe care trebuie să o depună fermie