Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gunoaiele și incendiile din Anina și Oravița, monitorizate de voluntari

Publicat in Adevarul, luni 9 aprilie 2012 ·

Voluntarii de la GEC Nera au monitorizat o lună întreagă modul în care se păstrează curățenia pe străzile orașelor Anina și Oravița. Aceștia au constatat că tăilerile ilegale de pe Malul Nerei sunt, de fapt, un fenomen extins și în alte zone din Caraș-Severin. În plus, gunoaiele aruncate la întâmplare și arderie de vegetație uscată distrug ecosistemul. Cercetarea vor va fi pusă pe hârtie și transmisă factorilor responsabili.

La finanlul training-ului cursanţii au realizat, ca şi lucrare pentru certificatul de absolvire, o monitorizare în teren a unor fenomene reale agresiune împotriva mediului.

În perioada 2-6 aprilie a.c asemenea fenomene au fost monitorizate pe teritoriul oraşelor Anina şi Oraviţa unde viitori agenţi ecologici au întâlnit cazuri fregvente de incendii provocate de persoane iresponsabile, tăieri ilegale de arbori şi eternele depozite haotice şi ilegale de deşeuri.

După ce vor fi verificate de către reponsabilii de la GEC Nera, aceste rapoarte întocmite de către cursanţi vor fi trimise autorităţilor cu atribuţii directe în stoparea acestor fenomene de agresiune.

Grupul Ecologic de Colaborare Nera în cooperare cu ONG-uri din Serbia implementează în fiecare an, în perioada aprilie – noiembrie, proiectul de interes public „Voluntariat pentru protejarea lumii mirifice din sudul Banatului” destinat prestării unor activităţi ce vizează îmbunătăţirea stării factorilor de mediu şi a biodiversităţii în zona ariilor naturale protejate Parcul Natural Porţile de Fier, Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, Parcul Naţional Semenic Cheile – Caraşului, Parcul Naţional Đjerdap, Rezervaţia Naturală Specială Deliblatska Peščara (Dunele Deliblata) şi Parcul Natural Regional Vršačke Planine (Munţii Vârşeţului) situate în sudul Banatului atât pe teritoriul României cât şi al Serbiei.

În luna decembrie 2011 au fost selectaţi un număr de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru transplant, transportate din Bulgaria în România cu un avion SMURD

News.ro acum 7 ore
Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat, miercuri seară, o misiune care a vizat transportul unor organe prelevate din Bulgaria Către România. ”În aceste momente, avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a încheiat o misiune speci

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°