În primăvara europeană s-au calificat tribunele Arenei Naţionale, nu Steaua.

După ce, la 1-0 şi în loc de modernul tika-taka, Steaua a început să joace romanticul kaka-maka, iar ciprioţii au egalat, am închis televizorul cu clasicul: Să vă ia toţi dracii pe toţi! Filmul care avea să urmeze îl mai văzusem. Să ai, adică, tot ce-ţi trebuie şi chiar ceva în plus ca să cîştigi şi totuşi să pierzi prosteşte! O mai păţise Steaua şi în Anglia, şi cu Napoli, şi în campionat în mai multe rînduri, aşa că ce avea să urmeze putea fi imaginat şi cu televizorul mort.

Întrucît mintea mea continua să fie pe meci, am început să scriu, aşa, anticipativ, de amorul artei şi în gînd, nu pe hîrtie, cronica neagră a partidei, cam în felul în care urma s-o citesc, scrisă de alţii, în presa din ziua următoare. Aţi mai citit-o de foarte multe ori şi în variante care nu aveau cum să se deosebească prea mult unele de altele: 1. Ce să caute un Prepeliţă la Steaua cînd, cu aceiaşi bani, puteau fi aduşi doi de alde Gîscă, trei de Găină şi un stol de alde Vrabie? 2. De ce nu-s în teren fraţii Costea, că, uite, de bine, de rău, o mai scăpau în poartă? 3. Oare nu vede nimeni că Tătăruşanu primeşte spectaculos cele mai frumoase goluri din Ligă, în loc să apere urît goluri ca şi făcute? 4. Cît despre Emeghara, cu ce picioare să mai alerge, un fotbalist rămas într-unul sigur, dar şi ăla cu ligamente de plastic chinezeşti? 5.Mi-am amintit apoi de dansurile tribale interpretate la marginea terenului, în costum de firmă şi fular de fiţe, de demisionabilul Ilie Stan şi, bineînţeles, am

fost de acord cu patronul Stelei. De acord cu ce?, veţi întreba. Iar eu o să răspund: de acord cu orice.

Cu vreo două minute înainte de sfîrşit, n-am mai rezistat şi am deschis televizorul care, în logica celor de mai sus, ar fi trebuit să anunţe 2-1 pentru Larnaca şi 3-1 pentru Maccabi. Ce s-a întîmp