Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile române îi vor primi în ţară pe romii repatriaţi, chiar dacă nu au acte

Publicat in Romania Libera, joi 19 august 2010 ·

Autorităţile române îi vor primi în ţară pe romii repatriaţi voluntar din Franţa, toţi cetăţenii români putând intra în ţară chiar dacă nu au acte de identitate, spun surse din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), citate de Mediafax.

"În situaţia în care există persoane fără acte de identitate, se va proceda la stabilirea identităţii acestora, cu precizarea că cetăţenii români pot intra în ţară şi fără acte de identitate. În situaţia în care vor fi identificaţi cetăţeni români, care se află în atenţia poliţiei, se vor lua măsurile legale în vigoare potrivit fiecărui caz în parte. La sosirea în localităţile de domiciliu, cetăţenii repatriaţi voluntar vor fi contactaţi de autorităţile responsabile în domeniul reinserţiei sociale, cum ar fi primării, agenţii pentru ocuparea forţei de muncă", au precizat oficiali din minister.

93 de cetăţeni români, repatriaţi voluntar, ca urmare a măsurilor luate de autorităţile franceze vor fi aduşi, joi, la Bucureşti la bordul a două curse aerien, a comunicat Ministerul Afacerilor de Externe (MAE). Vineri, vor fi aduşi cu avionul alţi 132 de români, de la Paris, care vor ateriza la Timişoara.

De asemenea, pe 26 august vor ajunge în ţară, pe cale aeriană, alte 160 de persoane, în 2 septembrie 16, iar în 16 septembrie alţi 11 cetăţeni români, care vor ateriza la Bucureşti.

MAEpreciza că termenul de repatriere voluntară este specific dreptului administrativ francez şi nu se regăseşte în reglementările la nivel european.

"Pentru o gestionare adecvată a situaţiei s-a convenit constituirea unui Comitet Interinstituţional din care să facă parte: Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, Inspectoratul General al Poliţiei Romane, Directia Protecţia Copilului din MMFPS, Autoritatea Naţională pentru Romi; Reprezentanţii desemnaţi in Comitet vor fi prezenţi şi vor acţiona potrivit competenţelor, în pu

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 7 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 14 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 5 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°