Criza de la Steaua nu are motive financiare, ci tine de atmosfera intronata de Gigi Becali in Ghencea. "La Steaua care-a stralucit / E-o cale atit de lunga / Incit stelistii actuali / Nu reusesc s-ajunga". Acest catren cu rezonante eminesciene nu apartine vreunui suporter nostalgic si constient de distanta dintre Steaua de la Sevilla 1986 si Steaua 2007, umilita de patru ori intr-un an de FC Sevilla. Nu, parodia aceasta a aparut prin 1966, in "Sportul Popular", intr-un moment cind Steaua se clasa pe ultimul loc neretrogradabil (12) in Divizia A. Reperul "Stelei ce-a stralucit" se afla la aproximativ aceeasi distanta ca si aceea a nostalgiilor actuale: CCA, echipa anului 1956, care uimea publicul din Anglia intr-un turneu de meciuri amicale. Pe atunci, nimeni nu banuia ca "icoana Stelei ce-a murit" va straluci si mai puternic peste doua decenii. Dupa cum nici toti cei care au trait in extaz noaptea magica de la Sevilla, nu banuiau ce se va intimpla peste 11 ani. O "stea" pitica gri, palida ca o luminare, urmarita doar de o mina de suporteri credinciosi, si umilita de formatia pe al carei stadion cucerea odata cel mai pretios trofeu al fotbalului continental. Declinul Stelei de astazi nu are rezonante eminesciene, ci mioritice, vinovat fiind tocmai cel ce a ridicat din nou Steaua, nu la apogeu, ci la jumatatea drumului dintre intuneric si zenit. Banii lui Gigi Becali au readus echipa din Ghencea la masa bogatilor, dar observatorii atenti ai fenomenului simteau de mult deja germenele prabusirii in artificiile din Ghencea. Baciul-machidon cu crucea la butoniera vrea o Stea ca un Luceafar si o Romanie ca un soare sfint. Filosofia de om simplu a lui Gigi Becali, a carui cultura se rezuma la cartuliile crestin-moralizatoare ale lui Coelho, implica trei concepte: crucea ca simbol, Steaua ca mijloc de transport spre inaltimi si banii ca instrument de lucru. Cu purcoaie de ver