Un incendiu de proporţii a izbucnit, ieri, pe vechea platformă industrială din Baia Mare, în incinta firmei Vitafoam România. Pompierii presupun că focul a pornit de la o scânteie
Un incendiu de proporţii a izbucnit, ieri, pe vechea platformă industrială din Baia Mare, în incinta firmei Vitafoam România.
Pompierii presupun că focul a pornit de la o scânteie produsă de un aparat de sudură din apropiere. Fumul gros care s-a degajat a ajuns la 50 de metri înălţime. Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale şi au reuşit să localizeze flăcările, însă după nici două ore au fost nevoiţi să intervină din nou.
Un foc, care a ars mocnit, a izbuncit din nou, iar de data asta a fost mult mai violent, flăcările ajungând până la 10 metri înălţime.
Pompierii au intervenit cu un tun mobil de apă şi spumă de mare presiune cu care au reuşit, după mai bine de o oră, să stingă focul. În incendiu a fost distrusă o hală de circa 900 de metri pătraţi şi acoperişul unei clădiri din apropiere. Nu s-au înregistrat victime.