România ar putea accepta oferta Washingtonului privind achiziţionarea de avioane de luptă F-16, în situaţia în care guvernul american va oferi garanţii Bucureştiului că îi va facilita cumpărarea de avioane F-35, viitorul standard al NATO, potrivit unor surse militare.
Obiectivul României este să se alinieze standardelor NATO, fiind luată în considerare posibilitatea de a cumpăra avioane F-16 tocmai pentru a facilita trecerea către F-35, viitorul avion care va intra în dotarea forţelor aliate. În Consiliul Suprem de Apărare a Ţării s-ar fi pus în discuţie soluţia ca acum să fie cumpărate doar 24 de avioane F-16 cu o parte din cele 4,5 miliarde de euro disponibile, urmând ca alte 24 de avioane să fie cumpărate din modelul F-35. Această soluţie, doar una dintre cele discutate în CSAT, ar face ca României să îi rămână bani şi pentru celelalte programe de înzestrare, spun aceleaşi surse. Acestea precizează că, în cazul în care decizia politică va înclina balanţa către unul dintre ceilalţi competitori, armata va trebui să amâne programe de înzestrare strategică până după anii 2020-2025. Declaraţiile sunt în concordanţă cu ceea ce a afirmat recent reprezentantul Lockhead Martin în Europa, Scott Haris, potrivit căruia Washingtonul va face în următoarele săptămâni o ofertă Bucureştiului privind vânzarea de avioane de luptă F-16, fiind de aşteptat ca România să o accepte.
„În următoarele săptămâni, Guvernul SUA va face o ofertă oficială României. Desigur, vor urma negocieri şi poate unele modificări, dar aşteptăm să vedem care va fi răspunsul“, a declarat Harris, corespondentului NewsIn la Bruxelles.
Reprezentantul Lockheed Martin, compania constructoare de avioane de luptă F-16, a explicat că „România ia serios în considerare achiziţionarea de avioane F-16, deoarece doreşte să aibă o configuraţie similară cu cea a NATO“. În ceea ce priveşte competitorii