Toate primăriile din Teleorman asigură, de astăzi, serviciul de permanenţă, la dispoziţia prefectului judeţului Teleorman. Decizia a fost luată ca urmare a intrării judeţului sub incidenţă de cod portocaliu de ploi.
La nivelul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman au fost analizate potenţialele zone de risc şi s-a discutat despre modul de intervenţie în caz de necesitate. Prefectul a solicitat Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă atenţionarea tuturor primarilor din localităţile judeţului în vederea activării Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi asigurării serviciului de permanenţă. ” De asemenea, prefectul judeţului a stabilit transmiterea către primării a măsurilor necesare în vederea prevenirii situaţiilor deosebite sau, în cazul producerii acestora, a diminuării pe cât posibil a efectelor lor asupra populaţiei” se arată într-un comunicat publicat de Instituţia Prefectului Judeţului Teleorman.
Capitala şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa se află , de aseară, sub cod portocaliu de ploi, fiind aşteptate precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat, potrivit unei avertizări emise de ANM.
Până miercuri, vremea se va răci considerabil, în special în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile din timpul zilei se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului, se mai arată în avertizarea emisă de Adminstraţia Naţională de Meteorologie.