Iesirea la rampa a domnului Stolojan, repetand ca un robot, rece si metalic discursul lui Traian Basescu anti-PNL, face parte din statura politica a fostului presedinte liberal. Obrazul, in constructia simpla si complicata a lighioanei-om, n-are un rol prea sofisticat. Barbatii si-l barbieresc zilnic, ceea ce pentru multi dintre ei e o corvoada neghioaba, iar femeile, pentru a fi ispititoare, il tencuiesc cu pudra si sulemeneli. Cu obrazul nu auzi, nu vezi si nu calci prin pietroaie, asa cum faci cu talpile. Singura lui ciudatenie, care il avanseaza din banal si il incuscreste cu inima si simtirea, este ca uneori roseste. E un reflex sufletesc, care il innobileaza si una din putinele probe ca omul, prin obraz, nu-i o cizma. Prin articulatiile lui curge jena, rusinea, chestiuni absente, de pilda, la patrupedul vaca. Vaca nu roseste. Nu pentru ca nu are obraz, ci pentru ca din articulatiile ei rumegatoare absenteaza jena. Ea se balega pe trotuar si bese, cracanandu-si picioarele dindarat, intr-o piata publica.
Ce legatura au toate aceste consideratii, banale de altfel, cu titlul ciornelor mele de azi? Au, fiindca domnul Stolojan, consilier prezidential, la capatul unei biografii cu multe si explozive necunoscute, se prezinta publicului cu obrazul lipsa. Domnul Stolojan, dupa retragerea definitiva din viata politica, subliniez definitiva, revine abrupt cu o infirmitate. I-a fost extirpat obrazul. Chipul domnului Stolojan se prezinta ranjit. Daca il privesti cu luare aminte, el se compune fotografic din dinti, ochi si frunte. Dintii, insirati pe maxilar, exprima o inclinatie razboinica. Ei cearta, acuza, ranjesc, proclama. Ochii, privind in sus indarjit, pe sub fruntea mare, accentueaza si ei simtul polemic. Rafuiala, dar si seriozitate. In concluzie, un barbat fara obraz, dar serios.
Intamplarea face sa cunosc cativa liberali, unii mosteniti din relatii
