Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac al talibanilor asupra unei închisori pakistaneze: zeci de militanţi islamişti eliberaţi

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 iulie 2013 ·

Peste 200 de deţinuţi, printre care zeci de luptători islamişti, au fost eliberaţi aseară într-un atac coordonat al talibanilor pakistanezi asupra unei închisori din nord-vestul ţării, au anunţat astăzi responsabili locali. Sursa: REUTERS

“În total, au evadat 243 de de deţinuţi, şase fiind prinşi de poliţie puţin mai târziu", a declarat un responsabil pakistanez cu rang înalt, Mushtaq Jadoon, la postul de televiziune Ary News, precizând că 30 de evadaţi erau luptători insurgenţi.

Atacul a vizat închisoarea din Dera Ismail Khan, oraş din provincia Khyber Pakhtunkhwa, situat în apropiere de Waziristanul de Sud, o zonă tribală semiautonomă ce serveşte ca bază pentru talibani şi alte grupări afiliate organizaţiei Al Qaida.

Insurgenţii au luat cu asalt închisoarea cu ajutorul a zeci de bombe artizanale, dintre care 14 au fost neutralizate. Autorităţile au impus imediat starea de asediu în oraş. Îmbrăcaţi în uniforme ale poliţiei locale, talibanii au atacat închisoarea cu rachete, obuze şi arme automate, după care au intrat în incintă pentru a-i elibera pe sutele de insurgenţi islamişti care erau închişi acolo, scrie Agerpres.

Ofensiva cu lansatoare de rachete şi obuze a fost urmată de intense schimburi de focuri cu arme automate între insurgenţi şi forţele de ordine pakistaneze, au precizat responsabili locali. “Ulterior, pentru a face faţă atacului, armata a fost chemată în ajutor", a declarat Shaukat Ali Yousafzai, purtător de cuvânt al guvernului local din Khyber Pakhtunkhwa.

Forţele de ordine au cercetat zona din jurul penitenciarului, unde se află birouri ale serviciilor de informaţii şi ale poliţiei, potrivit unor surse din cadrul serviciilor de securitate.

Atacul a fost revendicat de Shahidullah Shahid, un purtător de cuvânt al talibanilor pakistanezi din cadrul TTP (Tehrik-i-Taliban Pakistan), o gru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°