Facind, recent, ordine prin hirtii, am dat peste o sumedenie de "burti". Mesterul pielar numeste asa fisiile de piele care ii ramin in urma croielii. Acestea sint bucatele bune-bunute, dar nu au "intrat" in cojocul sau sapca clientului. La fel si acestea ale mele: sint insemnari, fragmente, care nu au incaput, din varii motive, in materiale mai ample. Aceste burti, ciurucuri, cioveie sint insa, socot eu (mai ramine sa socoata si cititorul), demne de interes. Iata citeva. * An de an, numarul revolutionarilor cu certificat creste. La un moment dat erau 53.000. Revolutionariada a fost incurajata la inceput de Iliescu si ai sai, ca sa justifice deturnarea de catre ei a revoltei populare, poreclita pompos apoi revolutie. Actuala guvernare ignora problema, facindu-se astfel si ea partasa la minciuna si la acordarea unor foloase pe nedrept. Ghita Dinu (Stefan Roll), un politruc ordinar din anii 50 ai secolului trecut, a ramas totusi cu o vorba de duh. Si atunci aparusera "ilegalisti" peste noapte, iar la decorarea unora dintre acestia Roll ar fi spus vorba de pomina: "Putini am fost, multi am ramas!". Valabila si azi! * In literatura, sexul fie e scandalos (violent, pervers etc), fie poetic (magic). Altfel, mai bine lipseste. Englezii stiu asta, vezi distinctia lor: Bad Sex Award! Cele mai multe scene de sex din proza romaneasca de azi, insa, sint pur si simplu plictisitoare. * Orasul sucomba in casutele muribunde de pe dealul Tatarasilor (dintr-un text neterminat despre Cicaina si mahalaua Ciurchi de altadata). * Din spusele domnului A. T., de pe cind era anchetat: Securistul suridea mereu. Punea intrebari stupide cu dublu inteles. Nu te asculta niciodata pina la capat si punea alta intrebare, si alta intrebare...(era un dialog alienant, n.m.). Si despre un delator (de pe site-ul Literatura si detentie): Vorbitorul scade tonul. Nu e acela confidential - este egal cu al plo