Aici Roger Alsing a facut un experiment si a demonstrat, in decembrie 2008, ca, printr-un algoritm genetic, este posibila codificarea unei poze prin 50 de poligoane cu un grad de asemanare suficient de bun.
La ce e bun un asemenea experiment? Codificarea in doar 50 de poligoane a unei imagini este o metoda eficienta de reducere a volumului stocat.
Algoritmul este extrem de consumator de timp si ineficient. O versiune mai eficienta este dezvoltata aici.
Omul are o perceptie diferita in privinta imaginilor bazate pe nivele de gri, mai buna, si percepe mai greu diferentele de culoare care sunt mediate pe anumite portiuni din imagine (codificare YUV). De aici patratelele pe care le vedem, fie la televizor, fie in poze, si care sunt artefacte ale codificarii imaginii dupa ideea jpeg-ului. Acesta se poate inlocui cu un nou mod de codificare care sa se foloseasca de ideea lui Alsing.
Ca idee, o imagine RGB, red, green, blue se transforma intr-o imagine bazata pe nivele de gri, luminanta, crominanta. Aceste ultime doua canale se codifica dupa un algoritm bazat pe ideea Alsing. Se reduce dimensiunea imaginii, nu se violeaza perceptia umana.
Nu fur startul, n-am dezvoltat nimic pana in acest moment. Concursul este urmatorul, sa facem un algoritm care, intr-un timp rezonabil, sa reduca dimensiunile unei poze mai mult decat orice alt algoritm de pe piata, cu pierdere de informatie dar fara sa fie afectata perceptia umana. Ne vedem peste un an, eu o sa dau berea primilor trei. Plecam de la imaginea Monei Lisa de la care a plecat si Alsing.
Acum sa vad comentatorii care le stiu pe toate. Hai sa facem cercetare fara bani. Sa o valorificam. Sa devenim celebri si bogati. Sa aratam lumii ce destepti suntem noi. Sa ne batem cu birocratia, cu criza, cu lipsa de fonduri, cu lipsa de ajutor din partea statului.
A
