Scriam, in urma cu doua saptamani, despre confuzia indusa de primele sondaje de opinie publicate imediat dupa inceperea campaniei electorale pentru Primaria Bucurestiului. La vremea respectiva puneam inconsistentele dintre rezultate pe seama unei anumite volatilitati a electoratului, specifica inceputurilor de campanie, mai ales atunci cand unele candidaturi (Oprescu, Diaconescu) sunt anuntate in ultimul moment. Primele sondaje raporteaza mai degraba popularitatea candidatilor decat capacitatea acestora de a colecta voturi.
O alta caracteristica de care trebuie sa tinem cont este aceea ca, in Bucuresti, campaniile electorale au, de regula, o dinamica deosebit de accentuata. In 1996, popularul Ilie Nastase era creditat, la inceputul campaniei, cu peste 70% din intentiile de vot; a pierdut, la o distanta apreciabila, in fata mai putin carismaticului Victor Ciorbea. In 2000, Traian Basescu si-a anuntat candidatura in ultima zi dinaintea lansarii oficiale a campaniei, drept care nici nu a figurat in primele sondaje; procentele sale au crescut de la o saptamana la alta, ajungand sa se califice la limita in turul al doilea (cu 17% din voturi), scrutin pe care avea sa-l castige tot la limita, depasindu-l pe Oprescu "pe ultima suta de metri". In 2004, diferenta dintre cei doi candidati principali, Basescu si Geoana, era minima la inceputul campaniei, apoi a crescut de la o saptamana la alta, astfel incat Traian Basescu a castigat din primul tur.
Din aceste motive, a judeca profesionalismul unui singur sondaj de opinie prin simpla comparare cu rezultatul final al alegerilor este, in sine, o dovada de neprofesionalism. Pentru a face o prognoza asupra rezultatului final este necesar sa intelegem dinamica, trendurile care se produc de-a lungul campaniei electorale.
Daca rezultatele primelor sondaje difereau substantial intre ele, cele publicate la
