Runda a 28-a, intermediară, înce-pută ieri la Iaşi, continuă astăzi cu alte şase partide şi se va încheia mâine după amiaza la Cluj şi Bistriţa.
Principala partidă de astăzi este cea de la Piatra-Neamţ, unde se întâlnesc două formaţii revenite în acest campionat de la matineu şi care se luptă să nu ajungă din nou de unde au venit: Ceahlăul şi „U” Craiova. Astăzi mai joacă şi vecinele de clasament Oţelul – FC Vaslui într-un derby moldav, două echipe fără griji. O altă formaţie fără griji, Unirea Urziceni, primeşte vizita echipei arădene, care nu a gustat din cupa victorioasă în această primăvară. Surprinzătoarea formaţie gorjeană, se confruntă cu echipa minerilor care au ambele picioare la matineu. Ziua se încheie în nocturna de pe litoral, unde lidera de necontestat a campionatului, Dinamo, încearcă să-i trimită pe marinari la matineu, pentru că o înfrângere a constănţenilor poate fi echivalată în mare proporţie cu retrogradarea.
Dan Petrescu vs.
Marius Lăcătuş
Unirea Urziceni (9) – U.T.A. Arad
(12) (Telesport – 17.00)
1 0 0 1 0-1
Fiind debutantă pe prima scenă, s-a confruntat cu UTA o singură dată în toamnă, când arădenii au câştigat la limită. Dacă pe parcurs debutanţii au avut un drum ascendent, arădenii lui Marius Lăcătuş sunt foarte aproape de linia de demarcaţie a retrogradării. Cu –13 la adevăr, UTA are nevoie de puncte de afară şi aceasta ar fi o ocazie.
Un nou derby moldav
Oţelul Galaţi (7) – FC Vaslui (8)
(Naţional TV – 17.00)
3 0 2 1 2-4
La Galaţi 1 0 1 0 1-1
Prima confruntare directă a avut loc la Vaslui, unde pe 22 octombrie 2005 s-a consemnat o remiză albă. În returul campionatului trecut s-a consemnat din nou egalitate (1-1), pentru ca în toamna trecută, în turul acestui campionat, vasluienii să învingă cu 3-1. Ambele echipe au avut un retur bun care le-a poz