Traian Băsescu nu s-a păcălit. Domnul Boc e un demagog desăvârşit. Domnul Boc i s-a potrivit mănuşă şi i se potriveşte încă mănuşă marinarului. Demagogia lui este atât de bine articulată, atât de scârbavnică, încât devine măgărie. Nu m-aş fi supărat atât de tare, preşul Boc, de la uşa Cotrocenilor, fiindu-mi cunoscut, cu toate tivurile pline de scârna paşilor băseşti, dacă acest politician, mic la stat şi mult mai mărunt în privinţa caracterului, nu mi-ar fi insultat un prieten drag, mort azi.
Mă refer la poetul basarabean Grigore Vieru. Boc, tocmai Boc, ardeleanul care a vândut pas cu pas Ardealul, citează o poezie sensibilă şi fragilă ca o crizantemă crescută primăvara, de sub zăpezi, în pridvorul casei de la ţară. Crescută lângă pridvorul casei părinteşti. Boc îl acuză pe Frunzăverde, politician cu toate cusururile politicienilor de azi, dar care face, în sfârşit, un gest demn, îl acuză că părăsind PDL-ul, vinde, ca în celebrele versuri ale lui Vieru, casa părintească. Tu, era să zic, neisprăvitule care vinzi Apusenii vorbeşti despre vânzarea casei părinteşti? Compari partidul tău cu ideologie variabilă, cu casa părinţilor? Tu care ai înstrăinat aurul şi cuprul şi uraniul de sub casa strămoşilor tăi vorbeşti de înstrăinarea casei părinteşti?
Tu, care desparţi în felii etnice pământul pentru care au murit atâţia martiri, tu care ai codoşit un Ţinut Secuiesc independent, cu armată proprie, care se joacă deocamdată de-a armata şi universităţi strict maghiare în inima României, făcându-le un deserviciu chiar ungurilor (toate erau preparate din vremea domniei tale), tu care ai vândut nu doar pridvorul casei părinteşti, ci părinţii cu totul, vorbeşti de statornicie? Statornicie în ce? Într-un partid care pare a fi devenit mafie, gaşcă de hoţi despre care există dovezi zdrobitoare că fură de dimineaţa până seara şi de seara până în zori? Tu îţi permiţi obr
