Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luna licitaţiilor de artă

Publicat in Jurnalul, marți 3 mai 2011 ·

În condiţiile în care valoarea vânzărilor prin licitaţii de artă în România a crescut cu 124% în 2010 faţă de 2009, de la 3,7 la 8,3 milioane de euro, în 2011 oferta caselor de licitaţii este din ce în ce mai diversificată. De exemplu, luna aceasta, casa de licitaţii Alis va pune în vânzare pe 3 mai la sediul din Clădirea Uzinexport, 91 de picturi şi lucrări de grafică printre care "Vas cu flori” de Nicolae Dărăscu şi "Bacanala” - un studiu pentru o pictură murală de Camil Ressu, fiecare cu preţul de pornire de 40.000 de lei. De menţionat sunt şi lucrările "Natură statică cu flori galbene” de Alexandru Ciucurencu, la 32.000 de lei, o "Cadână” atribuită lui Arthur Verona, la 30.000 de lei, "Nocturna” de Gheorghe Vânătoru, la 18.000 de lei, sau "Târgul de afară” de Ion Ţuculescu, la 17.000 de lei. Mai departe, AraArt aduce în atenţia colecţionarilor pe 4 mai la Muzeul literaturii două lucrări semnate de Hans Mattis Teutsch - "Flori de suflet I” şi "Flori de suflet II”, la preţul de pornire de 12.300 de euro, respectiv la 18.300 de euro. O altă pictură bine cotată din cadrul licitaţiei este "Gavroche” de Iosif Iser, la preţul de pornire de 18.000 de euro, urmată de "Peisaj” de Samuel Mutzner, la 14.000 de euro, şi "Biserica” de Camil Ressu, la 13.400 de euro.

Vedetele sesiunii GoldArt sunt lucrările "La lumina lămpii'”semnată de Nicolae Tonitza, care este estimată la 55.000-60.000 de euro şi "Noapte la Veneţia” de Gheorghe Petraşcu, la 45.000-47.000 de euro. În plus, în catalogul GoldArt mai figurează o altă lucrare semnată de Petraşcu - "Peisaj cu biserică”, estimată la 23.000-25.000 de euro. La preţuri mari, între cele 95 de loturi la capitolul artă plastică se mai regăsesc "Pe malul râului” de Camil Ressu, la 18.500-20.000 de euro, sau "Fetiţa consulului” de Corneliu Baba, la 12.000-14.000 de euro. Sesiunea GoldArt are loc joi, 5 mai la noul sediu al casei

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine e Mohammad Mokhber, cel care va deveni preşedintele interimar al Iranului după moartea lui Ebrahim Raisi VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
După moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, transmite Reuters. În calitate de pre

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum o ora
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

A început ÎNSCRIEREA la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025. Ce trebuie să știe părinții

Gandul acum o ora
A început înscrierea la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2024 – 2025! De luni, 20 mai, părinții de copii de vârstă preșcolară pot depune dosarul pentru înscriere în învățământul preșcolar ori la creșă. Prima etapă este cea a reînscrierilor pe

Incendiu la o magazie de uleiuri din Constanța: Un bărbat a suferit arsuri, dar a refuzat să meargă la spital

Ziare.com acum 23 minute
ISU Dobrogea a anunțat că un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni, 20 mai, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refu

FOTO VIDEO Primele imagini de la locul prăbușirii elicopterului lui Ebrahim Raisi. Aeronava s-a izbit de un vârf de munte

HotNews acum o ora
Echipele de salvare au ajuns luni dimineață devreme la locul prăbușirii elicopterului care îl tranporta pe liderul iranian, numai pentru a descoperi că acesta și toți ceilalți pasageri sunt morți, scrie Reuters. Imagine surprinsă de o dronă turcă de

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 10 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 3 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Echipa lui Ladislau Boloni a evitat retrogradarea directă în Ligue 2 - Metz și Lorient, departajate la al cincilea criteriu

HotNews acum 43 minute
​Metz a avut parte de un final de sezon dezastruos (patru înfrângeri consecutive), dar echipa antrenată de Ladislau Boloni a evitat în mod incredibil retrogradarea directă în Ligue 2, la al cincilea criteriu de departajare. Ladislau BoloniFoto: Icon

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

17°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

17°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°