Micuţa Sofia Anais, fiica Elenei Băsescu şi a lui Bogdan Ionescu, a fost creştinată ieri, după prânz, la Biserica Sfântul Spiridon cel Nou din Bucureşti, acelaşi lăcaş în care s-a căsătorit mezina preşedintelui anul trecut. Ceremonia religioasă a fost una restrânsă şi a fost urmată de o cină la Vila Lac 3 de la Snagov. Marea petrecere pentru botez va avea loc la începutul anului viitor, pe 18 ianuarie.
Elena Băsescu şi soţul ei, Bogdan Ionescu, au avut ieri invitaţi aleşi pe sprânceană la creştinarea micuţei Sofia, care azi împlineşte patru luni.
Bebeluşa a avut trei naşi - pe primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, pe managerul Spitalului Universitar din Bucureşti, Cătălin Cârstoiu, şi pe soţia lui, Monica (medicul care a asistat-o la naştere pe fiica preşedintelui), iar slujba de botez a fost ţinută de 12 preoţi.
La ceremonia care a durat peste o oră şi jumătate au participat, alături de bunicii micuţei, fratele preşedintelui, Mircea, cu familia, Elena Udrea şi prinţesa Lia de România, acestea din urmă venind neînsoţite.
Fostul ministru a impresionat într-o rochie albă marca Dior şi o siluetă impecabilă. Şi sora mai mare a Elenei, Ioana, a atras privirile pentru că a venit însoţită de noul ei iubit, avocatul Radu Pricop, aceasta fiind, practic, recunoaşterea publică a relaţiei lor. Întrebaţi ce i-au dăruit finei lor, naşii au dezvăluit că i-au pregătit Sofiei câte un costum popular şi o Biblie.
Fotografii: Alex Dobre