Un studiu realizat în luna martie de organizaţia americană Anti-Defamation League (ADL) în 10 ţări europene arată că percepţia europenilor faţă de evrei este încă filtrată de vechi stereotipuri. Studiul realizat de ADL s-a concentrat pe o serie de stereotipuri antisemite şi felul în care populaţia mai multor state europene reacţionează la ele. Respondenţii au fost întrebaţi dacă mai multe afirmaţii sunt „mai degrabă adevărate” sau „mai degrabă false”. Acestea făceau referire la loialitatea cetăţenilor evrei faţă de ţara în care se află, de rolul acestora în lumea finanţelor şi despre Holocaust. De asemenea, participanţii la studiu au fost întrebaţi dacă consideră că „evreii sunt vinovaţi de moartea lui Hristos”, o altă veche prejudecată ce a alimentat antisemitismul european.
„Evreii sunt mai loiali Israelului decât ţării în care se află.” O parte importantă a europenilor chestionaţi pentru realizarea sondajului consideră că da, cei mai sceptici – francezii, răspunzând că afirmaţia este „probabil adevărată” în proporţie de 45%. Cei mai convinşi de faptul că loialitatea evreilor se îndreaptă în primul rând către Israel au fost, de departe, spaniolii, care au răspuns pozitiv în proporţie de 72%. În medie 55% dintre respondenţi au fost de acord cu respectiva afirmaţie.
Întrebaţi dacă evreii au prea multă putere în lumea afacerilor, ungurii au fost cei mai categorici, 73% dintre ei considerând că lucrurile stau astfel. Ei sunt urmaţi de spanioli cu 60% şi polonezi cu 54%. Cei mai puţini convinşi de puterea economică a evreilor au fost olandezii, care au răspuns pozitiv doar în proporţie de 10%.
În privinţa subiectului Holocaust, procentele europenilor care consideră ca evreii vorbesc prea mult de ce li s-a întâmplat în timpul Holocaustului sunt neaşteptat de mari. În medie, 41% din europeni cred acest lucru, cei mai convinşi de asta fiind maghiarii ş