Daniel Constantin a precizat pentru Mediafax că nu a nominalizat vreo firmă implicată în scandalul laptelui infestat, în replică la afirmaţiile primarului Onţanu, care a suspendat furnizarea laptelui în şcolile din Sector 2.
El a precizat că distribuitorul a fost indicat public de ministrul Agriculturii.
"Vă reamintesc că nu am nominalizat nicio firmă că ar fi implicată în acest caz. Ştiţi că suntem transparenţi şi vom da publicităţii informaţiile necesare atunci când vom avea toate datele", a explicat Constantin.
Primăria Sector 2 a anunţat că primarul Neculi Onţanu a decis să suspende furnizarea laptelui în şcolile şi grădiniţele din sector a fost retras până când distribuitorul, firma Simultan SRL, va dovedi că produsul furnizat nu conţine aflatoxină, întrucât societatea ar fi fost nominalizată în discursul ministrului Agriculturii.
Citeşte şi ALERTĂ ALIMENTARĂ: Lapte infestat cu aflatoxină, retras de pe piaţa românească
"Având în vedere că S.C. Simultan SRL aprovizionează cu lapte unităţile de învăţământ din sectorul 2 şi a fost nominalizată în discursul ministrului Agriculturii, edilul sectorului 2 a dispus: Retragerea întregii cantităţi de lapte de la consumul elevilor; Sistarea furnizării laptelui până când societatea comercială care are contract cu Primăria Sectorului 2 va prezenta un buletin de analiză prin care să facă dovada că produsul furnizat nu conţine aflatoxină, este conform şi poate fi consumat de elevi", se spune în comunicatul transmis de Primărie.
Constantin a anunţat, joi, într-un conferinţă de presă, că o cantitate de lapte care conţine aflatoxină, cu efect cancerigen, importată din Ungaria, şi o alta aflată la un procesator din România au fost identificate şi retrase de pe piaţă, a declarat joi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
"Au început controalele în România. Pe măsură ce facem aceste contro