Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mamele, împotriva vaccinurilor obligatorii

Publicat in Adevarul, miercuri 6 februarie 2013 ·

Mai multe mame sunt revoltate de faptul că imunizarea a rămas obligatorie. Ele spun că din cauza vaccinurilor şi a iresponsabilităţii medicilor micuţii lor au rămas invalizi. Părinţii susţin că, dacă autorităţile nu vor reacţiona la solicitările lor de a modifica legislaţia, vor protesta cu copiii în braţe pe treptele Ministerului Sănătăţii.

Ina Danu din Chişinău spune că fetiţa ei de doar zece luni, Ariadna, a fost perfect sănătoasă atunci când i-a fost administrat primul vaccin împotriva poliomelitei şi hepatitei. Spre seară, mama a observat că fetiţa se comportă ciudat. „Plângea într-una, îi tremura bărbia, nu mai putea sta pe spate. Acum are gradul I de invaliditate“, spune Ina, care nu-şi mai poate cuprinde copilul la piept, din cauza faptului că se arcuieşte pe spate şi nu-şi poate ţine corpul drept. „Mai am un băiat, are şase ani şi de la anul va trebui să-l dau la şcoală, dar mi-e frică să-l vaccinez“, se plânge mama, care este decisă să acţioneze Ministerul Sănătăţii în judecată.

O altă mamă din satul Mereni, raionul Anenii-Noi spune că i-a făcut fetiţei sale Ana toate vaccinurile. Ulterior a fost surprinsă să afle după un control că la cei patru ani ai ei avea hepatită cronică şi ciroză hepatică. „Medicii m-au întrebat dacă a avut vreo interveţie chirugicală, crezând că s-a infectat pe cale medicală. Le-am spus că nu a fost operată. Este ciudat cum la patru ani ea deja a dezvoltat o hepatită cronică. Mai am doi copii, dar nu-i voi vaccina“, susţine Elena Lungu.

Mămicile spun că nu sunt contra vaccinurilor, ci împotriva legii sănătăţii publice, modificată în 2009, care le interzice copiilor nevaccinaţi să frecventeze şcoala şi grădiniţa. „Cu ce inimă să merg să-l vaccinez dacă ştiu că există un astfel de risc? Vrem să ni se dea dreptul să alegem singuri“, afirmă cele două femei.

Parlamentul va trebui să se pronunţe

Avocat

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 4 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 7 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 10 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°