Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficantii de persoane, pusi in libertate la Galati

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 18 noiembrie 2009 ·

Ionel Moca si Nedelcu Manea, condamnati in Vrancea, au fost eliberati conditionat in apel, la Galati. Curtea de Apel Galati a considerat ca Ionel Moca si Manea Nedelcu, judecati si condamnati la Tribunalul Vrancea pentru trafic de persoane, pot fi judecati in libertate. Cei doi au primit pedepse de peste 10 de ani de inchisoare, insa luna acesta, motivul pentru care starea de arest le-a fost inlocuita cu aceea de a nu parasi localitatea a fost acela ca "s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii". Celor doi le-a fost interzis, o data cu punerea in libertate, sa detina, sa foloseasca sau sa poarte arme, iar in acelasi timp nu au voie „sa se apropie de victimele infractiunii, de membrii familiilor acestora, de martorii din lucrari si de inculpata Juncu Andra Georgia si sa nu comunice cu acestia in mod direct sau indirect". Desi dosarul si-a avut startul la Galati, cauza a fost stramutata la Tribunalul Vrancea pentru ca mama inculpatei Juncu era la acea vreme magistrat la Judecatoria Galati. Dupa aproape doi ani de la demararea procesului, Ionel Moca, zis Machena, a fost condamnat la 13 ani de inchisoare, Georgel Bratu, zis Celu, la 11 ani, Nedelcu Manea, zis Nelu, la 12 ani, in timp ce Andra Georgia Juncu a primit trei ani de inchisoare cu suspendare. Anchetatorii au considerat ca aceasta s-a reabilitat prin despartirea de grupul infractional. Potrivit rechizitoriului, initial aceasta a plecat cu Ionel Moca in Spania, unde a practicat prostitutia, dupa care a devenit concubina acestuia si s-a ocupat de proxenetism, avind in grija patru prostituate minore. Sursa: Ziarul de Vrancea Ionel Moca si Nedelcu Manea, condamnati in Vrancea, au fost eliberati conditionat in apel, la Galati. Curtea de Apel Galati a considerat ca Ionel Moca si Manea Nedelcu, judecati si condamnati la Tribunalul Vrancea pentru trafic de persoane, pot fi judecati in libertate. Cei doi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 45 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de instabilitate atmosferică

Radio Mures acum 40 minute
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben de ploi, valabilă până deseară, la ora 23, în mai multe județe. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin frecvente descãrcãri el

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 27 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Tenis de masă: Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

News.ro acum 31 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 51 minute
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum o ora
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum 44 minute
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum 51 minute
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°