Iamandi susţine că nu a auzit în România de metoda "pompiţa". Nu o neagă, dar o consideră ineficientă
Scandalul "pompiţa" a navălit ca un tsunami asupra nataţiei româneşti. Bănuit că a forţat-o pe eleva sa, Valentina Brat, să-şi introducă aer în fund pentru a-şi îmbunătăţi rezultatele, profesorul Mihai Sandu a intrat în vârtejul acuzaţiilor. S-a vehiculat şi ideea potrivit căreia metodele implementate de tehnician erau cunoscute şi în birourile forurilor de profil. Se vorbea cu voce înceată, cu perdeaua trasă. Dar nimeni n-a avut curajul să iasă în faţă.
Pentru prima dată de la izbucnirea cazului, secretarul general al Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM), Ştefan Iamandi (66 de ani, foto medalion), şi-a exprimat punctul de vedere. Cunoscut drept unul dintre cei mai vechi oficiali din sportul românesc - din 1986 în această funcţie - Iamandi susţine că n-a auzit despre metoda pompiţei în România, dar nu o poate nega.
Domnule Iamandi, au fost voci care au avansat ideea conform căreia familia înotului românesc ştia despre metodele antrenorului Mihai Sandu. De ce n-aţi luat vreo decizie?
Una e să descoperi ceva şi alta e doar să bănuieşti şi să n-ai probe. Şi eu sunt întors pe dos după toate aceste dezvăluiri, mai ales în acest moment, când Jocurile Olimpice sunt pe punctul de a se pune în mişcare, şi, pe undeva, se lezează şi imaginea nataţiei. Dar să ştiţi că înotul românesc nu înseamnă Mihai Sandu, care se laudă că a cucerit 1.000 de medalii. Poate la concursurile de casă! El se bate cu cărămida în piept pentru medalia Valentinei la Europenele de juniori, dar trebuie să facem totuşi o diferenţă între Valentina Brat şi sportive precum Diana Mocanu sau Camelia Potec, înotătoare care au confirmat şi la juniori şi la seniori.
"Valentina trebuia să-l reclame"
Deci federaţia nu ar