Dintotdeauna, universitatea a fost un spatiu al valorilor etice si al rezistentei critice fata de putere. Daca a ajuns sa devina o bursa in care se vind si se cumpara titluri, nu stiu pina unde se mai poate cobori. La 25 mai 1998, ministrii invatamintului superior din Germania, Franta, Marea Britanie si Italia s-au reunit la Sorbona pentru a lansa un apel la construirea unui spatiu european al invatamintului superior. Un an mai tirziu, la Bologna, oras ales nu intimplator - aici isI are sediul cea mai veche universitate europeana (infiintata in 1088) -, initiativa se concretizeaza printr-un text, semnat initial de 29 de tari (astazi sint 48), cunoscut sub numele de Declaratia de la Bologna, care defineste citeva obiective precise: organizarea sistemului de invatamint in doua cicluri (primul adaptat la nevoile pietei de munca, al doilea pregatind specialisti); crearea unui sistem de credite transferabile; promovarea mobilitatii studentilor si profesorilor, incurajind astfel promovarea cooperarii intre tarile europene si transferul metodelor, modelelor, competentelor in materie de educatie universitara. Se vorbeste, in ultimul timp frecvent, despre "procesul Bologna", adica despre evolutia universitatii in urma aplicarii acestei noi filosofii europene privind scoala inalta. S-au acordat zece ani pentru implementare, se apropie ora bilantului. S-a incercat deja o simulare primavara aceasta, la 28 aprilie, la Louvain, alt centru de veche traditie universitara. Ministrii educatiei din UE si din alte 19 alte tari, intre care Rusia si Turcia, s-au reunit pentru a celebra triumful "procesului Bologna", primul pas spre decretarea "spatiului european al invatamintului superior". Ceea ce au inregistrat in primul rind analistii - citez dupa un dosar recent intocmit de Courrier International, preluind articole din presa europeana - a fost exclamatia lui Jean-Marc Rapp, presedinte