Pentru a 93-a oară, Alba Iulia a fost de 1 Decembrie gazdă pentru românii veniţi din toate colţurile lumii să se unească cu ţara. Iar, aşa cum i se cuvine unei gazde care se respectă, Alba Iulia a oferit oaspeţilor, cu ocazia Serbărilor Unirii, de toate: dacă politicienii apretaţi au avut ocazia să facă băi de mulţime, săpunelile din partea bugetarilor impulsionaţi de măsurile de austeritate au venit doar ca o completare firească. Cu vocea încălzită de vinul fiert şi cu stomacul potolit de fripturi şi sarmale, oamenii au vociferat, au huiduit, pentru ca apoi să tacă pentru încă un an, au încins hore, au sărbătorit şi, într-un cuvânt, au demonstrat încă o dată că sunt cu adevărat români.
1 Decembrie la Alba Iulia a fost acea zi din calendarul românilor în care, încurajaţi de curajul strămoşilor noştri, am îndrăznit să devenim patrioţi, să ne strigăm durerile şi să smulgem pansamentele de pe străvechile răni pe care le purtăm în suflet. Un politician a fost huiduit, dar huiduielile noastre nu au fost altceva decât exprimarea unor ofuri refulate, a unor bube mai vechi, infectate o dată la patru ani, indiferent de culoarea alifiilor politice aplicate pe ele. De 1 Decembrie ne-am unit, pentru ca o zi mai târziu să ne dezbinăm din nou, să ne dăm seama că pentru noi, românii, supunerea nu este un defect, ci o trăsătură şi să sperăm încă o dată la ziua în care un cavaler, fie el îmbrăcat în portocaliu, roşu, galben, mov sau verde ne va aduce salvarea.
La Alba Iulia, de 1 Decembrie am avut de toate. Ne-am îmbrăcat în straie populare, am fluturat drapelul Unirii înspre fraţii noştri din Basarabia, iar cu una bucată semnătură am “şters graniţele” dintre România şi Republica Moldova. Un ins cu cocardă şi încă mulţi alţii cu costume organizatorice au reuşit încă o dată să creeze un eveniment mozaic. Din programul manifestărilor am ales fiecare ce ne-a plăcut, iar t
